Apar noi detalii în cazul uciderii șoferului de taxi din Ploiești

Investigații| 11.10.2024| 1089| 0| Virgil Rădulescu

În acest caz șocant, noi informații ies la iveală despre uciderea brutală a unui șofer de ridesharing, care a fost înjunghiat mortal, cu peste 20 de lovituri de cuțit, în urma unui conflict cu un client, un tânăr de 21 de ani, din comuna prahoveană Bărcănești.

Tânărul suspectat că ar fi comis fapta (foto), a fost prezentat în fața judecătorilor Tribunalului Prahova care au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia. Detalii AICI.

În noaptea de marți spre miercuri, victima, un bărbat de 31 de ani, șofer al unei flote ridesharing, a preluat o comandă directă, nu prin aplicație, pentru o cursă din Ploiești spre Bărcănești. Destinația finală ar fi trebuit să fie în Ilfov, dar pe drum, între cei doi a izbucnit un conflict, aparent din cauza unei dispute legate de plata cursei.

La un moment dat, clientul i-a cerut șoferului să oprească peo stradă din Snagov, unde conflictual a degenerat în violență.

Surse din anchetă indică faptul că cei doi s-ar fi dat jos din mașină, iar tânărul de 21 de ani l-a înjunghiat pe șofer cu un cuțit, cu 22 de lovituri!!!, provocându-i moartea.

După crimă, tânărul, deși nu avea permis de conducere, a preluat controlul mașinii victimei și s-a îndreptat către localitatea Bătești, din comuna prahoveană Brazi. Acolo, suspectul a încercat să șteargă orice urmă a infracțiunii, incendiind autoturismul. Flăcările au atras atenția localnicilor, aceștia alertând autoritățile prin apelul de urgență 112.

După incendierea mașinii, criminalul s-a întors liniștit la concubina sa, la care locuia, în Bărcănești. Potrivit surselor, i-ar fi povestit acesteia despre crima comisă, un detaliu care stârnește oroare și consternare.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, împreună cu ofițerii de la Serviciile de Investigații Criminale din Prahova și Ilfov, au început cercetările de amploare în acest caz macabru.

Suspectul a fost rapid identificat și, ulterior, reținut. El a recunoscut că a comis crima, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru omor calificat, tâlhărie calificată, conducerea unui autovehicul fără a poseda permis și distrugere prin incendiere.

Locul crimei și zona unde a fost incendiat autoturismul au fost cercetate amănunțit de către anchetatori, iar informațiile oferite de concubina suspectului și eventual ale unor martori oculari vor fi esențiale în cadrul investigațiilor.

Arma crimei nu a fost, încă, recuperată, dar organele de anchetă continuă să investigheze în detaliu toate aspectele acestui caz.

Faptul că suspectul a acționat cu sânge rece, în mod calculat, și a încercat să ascundă urmele crimei, ridică semne de întrebare cu privire la starea sa psihică și la motivele reale care au condus la săvârșirea acestor fapte abominabile.

Autoritățile au intensificat măsurile de siguranță publică și au subliniat necesitatea ca toate cursele de ridesharing să fie făcute prin aplicațiile autorizate pentru a evita situații periculoase precum acest caz.

Pe măsură ce investigația continuă, rămân întrebări fără răspuns… Ce anume a declanșat, cu adevărat, disputa dintre cei doi? A fost crimă premeditată sau rezultatul unui impuls de moment? Care au fost circumstanțele care au dus la o astfel de tragedie?

Mai mult, suspectul a declarat anchetatorilor că incendierea autoturismului ar fi fost făcută la comandă, în urma unei promisiuni că va fi recompensat cu o cantitate de droguri, ceea ce ar putea justifica chiar o crimă premeditată. În urma acestei declarații, procurorii au extins ancheta.

Răspunsurile la aceste întrebări vor fi cruciale pentru a face lumină în acest caz și pentru a aduce dreptate familiei victimei, soției și celor doi copii.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *