Eșecul protecției victimelor infracțiunilor grave în România

În ultimii 20 de ani, România a dovedit o indiferență cronică față de soarta victimelor infracțiunilor grave, cum ar fi omorul sau traficul de persoane. În ciuda obligațiilor asumate odată cu aderarea la Uniunea Europeană, cadrul legislativ care ar trebui să ofere sprijin real acestor victime a fost nu doar ineficient, ci și inadecvat.

Victimele rămân singure în fața unei realități crude: despăgubirile obținute în instanță, fie pentru suferințele fizice și emoționale, fie pentru pierderile materiale, trebuie recuperate direct de la agresori, de multe ori imposibil de executat.

Un caz emblematic pentru acest eșec instituțional este cel al victimelor lui Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal. Deși instanța a stabilit daune morale în valoare de peste 500.000 de euro, victimele sau familiile acestora trebuie să demareze proceduri de executare silită pentru a obține aceste sume.

Aceasta reprezintă o încărcare suplimentară a traumelor suferite, pe lângă un proces juridic deja îndelungat și dureros. Situația scoate în evidență vulnerabilitatea unui sistem care, în loc să protejeze victimele, le abandonează în fața birocrației și a dificultăților economice ale agresorilor.

Legea 211/2004 privind protecția victimelor infracțiunilor comise cu violență a fost un element central în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană. Aceasta prevedea compensarea financiară a victimelor infracțiunilor grave, însă implementarea sa a fost superficială și ineficientă.

Statul român a fost incapabil să ofere suportul promis. În 7 ani de aplicare, doar 23 de cereri de despăgubire au fost admise. Această cifră este un indicator clar al eșecului legii de a răspunde nevoilor victimelor.

Pentru victimele traficului de persoane, situația este chiar mai sumbră. Într-un interval similar, despăgubirile acordate de stat au însumat doar 4.460 de lei. Este evident că aceste sume sunt ridicol de mici, complet neadecvate pentru a acoperi trauma profundă și distrugerea vieților cauzate de exploatare sexuală și muncă forțată.

Statul, prin acest mecanism, nu doar că nu sprijină victimele, ci contribuie la perpetuarea unei stări de injustiție socială.

Recent, comisiile juridice din Parlament au avizat favorabil o modificare importantă a acestei legi. Conform noilor prevederi, statul va prelua responsabilitatea acordării despăgubirilor morale și financiare victimelor, urmând să recupereze ulterior aceste sume de la infractori.

Această schimbare reprezintă un pas esențial în corectarea unei nedreptăți sistemice, care a lăsat victimele să se lupte singure pentru drepturile lor, în fața unor infractori adesea insolvabili sau greu de urmărit legal.

Modificarea legislativă vine cu o întârziere considerabilă, dar este absolut necesară pentru a oferi victimelor nu doar dreptate pe hârtie, ci și sprijin real. Este un pas esențial în alinierea României la standardele europene în materie de protecție a victimelor. Deși este regretabil că au fost necesare două decenii pentru a se ajunge la acest punct, schimbarea este binevenită.

În același pachet de modificări legislative, Parlamentul propune o reglementare mai dură a proxeneților care își constrâng victimele să se prostitueze. Aceștia vor fi încadrați legal sub infracțiunea de trafic de persoane, pedepsită cu până la 15 ani de închisoare.

Este un progres notabil, având în vedere că până acum mulți dintre acești infractori au reușit să scape cu pedepse relativ ușoare, fiind încadrați la infracțiuni mai puțin grave, cum ar fi proxenetismul.

Schimbarea legislativă reprezintă o recunoaștere a gravității problemei traficului de persoane în România, una dintre principalele surse de victime ale traficului uman în Europa. Pedepsirea mai aspră a proxeneților poate contribui la descurajarea acestei practici, dar adevăratul succes va depinde de aplicarea eficientă a legii și de resursele alocate pentru sprijinirea victimelor și investigarea infractorilor.

Modificările legislative propuse de Parlament reprezintă un pas înainte în sprijinul victimelor infracțiunilor grave din România. Deși întârziate, aceste măsuri ar putea corecta, în parte, injustiția profundă suferită de cei care, până acum, au fost abandonați de stat în lupta lor pentru dreptate.

Implementarea corectă a acestor schimbări va fi esențială pentru ca victimele să primească, în sfârșit, sprijinul moral și financiar pe care îl merită. În același timp, înăsprirea pedepsei pentru traficanții de persoane trebuie să fie doar începutul unei lupte mai ample împotriva acestui flagel social care afectează mii de vieți în fiecare an.

Pentru România, aceste schimbări legislative reprezintă nu doar o obligație legală, ci și o datorie morală față de cei care au suferit de pe urma unor infracțiuni de o brutalitate extremă.