Tânăr ploieștean, reținut după ce și-ar fi agresat concubina

Justiție| 27.09.2024| 291| 0| Virgil Rădulescu

Polițiștii Secției de Poliție nr. 4 Ploiești au fost sesizați la data de 26 septembrie a.c, de către o femeie despre faptul că ar fi fost agresată de către concubin.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că pe fondul unor discuții în contradictoriu, o femeie de 27 de ani, din municipiul Ploiești, ar fi fost agresată fizic de către concubin.

În urma completării formularului de evaluare a riscului și în urma răspunsurilor primite s-a constatat faptul că există risc iminent asupra integrității fizice a persoanei vătămate, sens în care a fost emis ordin de protecție provizoriu.

Femeia a refuzat monitorizarea printr-un dispozitiv de supraveghere electronică.

Persoana banuită de comiterea faptei a fost identificat ca fiind un bărbat, de 29 de ani, din municipiul Ploiești.

În baza probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *