La data de 18.09.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea a două inculpate, în vârstă de 38 și respectiv 33 de ani, membre ale aceleași familii, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și complicitate la această infracțiune. Victimele erau obligate să practice prostituția în Germania. Un complice al celor două femei s-a sustras urmăririi penale.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioadele februarie 2022 – iunie 2023, și iulie – septembrie 2023. precum și în luna septembrie 2024, cele două inculpate împreună cu un inculpat (39 de ani) care se sustrage urmăririi penale, au recrutat trei persoane vătămate aflate în situații vulnerabile pe care le-au exploatat sexual în beneficiul lor material.
Două dintre victime au fost transportate și adăpostite în diverse locații din orașul Bochum, Germania, unde au fost obligate să practice prostituția, sumele de bani astfel obținute fiind însușite de către inculpați.
O altă victimă a fost depistată de organele de urmărire penală în cursul zilei de ieri, într-un imobil situat în municipiul Târgoviște, din probatoriul administrat rezultând că urma să fie transportată pe teritoriul Germaniei și obligată la practicarea prostituției.
În scopul aflării adevărului, probării întregii activități infracționale și tragerii la răspundere penală a celor implicați, la data de 22.02.2024, a fost semnat acordul privind constituirea unei echipe comune de anchetă între autoritățile judiciare din România (D.I.I.C.O.T.) și cele din Germania (Parchetul din Bochum).
Au fost puse în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe teritoriul României și 3 în Germania, fiind identificate și ridicate înscrisuri, o sumă de bani în euro, un pistol cu aer comprimat supus autorizării, precum și alte mijloace de probă.

A fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmbovița cu propunerea de arestare preventivă a unei inculpate, pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița au formulat propunere de arestare în lipsă a inculpatului care se sustrage urmăririi penale și au luat măsura controlului judiciar față cealaltă inculpată.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Victimele au beneficiat de măsuri de sprijin și protecție asigurate de reprezentanții unei asociații non-guvernamentale.
Lasă un răspuns