Cum vrea Rafila ”să împuște doi iepuri”, să scape basma curată din scandalul de la Spitalul Pantelimon dar și de bolnavii în fază terminală din spitale

Într- o țară civilizată și cu autorități responsabile, după ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Pantelimon dar și alte situații în care pacienții au avut de suferit, fie au fost mutați la ore mici din noapte, cum s-a întâmplat la un spital din București în pandemie, fie au fost externați în papuci și fără un ban la ei și fără să anunțe familia, etc., de la conducerea acestor spitale și până la ministru ar fi trebuit să dispară din funcții. În România însă, acest lucru nu se întâmplă și astfel de orori se înmulțesc. Ba mai mult, asistăm cu stupoare la o situație care, desi pare o deschidere și o preocupare față de bolnavii în fază terminală, în spatele acestei așa zise bune intenții se ascunde o povară pe care statul o aruncă pe spatele familiilor, aparținătorilor.

Ca să- și apere scaunul în tot acest scandal de la Pantelimon, Rafila vine cu o idee. Temă de casă, poleită frumos. El propune schimbarea legislației în ceea ce privește bolnavii în fază terminală. Problema este veche și doar cei care au trecut prin astfel de situații știu ce înseamnă, însă ea nu se poate rezolva pe repede înainte, doar din pix.

Ce spune Rafila?

În primul rând trage și Biserica în această propunere, ca să dea mai multă ”greutate” și pune în dezbatere publică un proiecte de act normativ prin care  prevede  întreruperea tratamentului la ATI și continuarea lui în paliație, în cazul pacienţilor aflați în stare terminală. El spune că aplicarea eutanasiei trebuie scoasă din discuție, pentru că așa ceva nu este acceptat la nivel social. „Opinia mea ca medic este că trebuie să avem această dezbatere. O s-o provoc eu ca ministru al Sănătății. Trebuie să participe societățile profesionale, organizațiile de pacienți și Biserica în această discuție. Dumneavoastră ați pornit în discuție despre chestiunea transferului și nu a eutanasiei. E bine ca Biserica să fie parte la această discuție, tocmai ca să evităm interpretările publice care vor apărea legate de o astfel de situație, adică să putem avea o reprezentare cât mai largă a societății și să se înțeleagă că vorbim de un pacient care nu mai are resurse să-și revină și nu discutăm despre eutanasiere. Nu discutăm despre eutanasie, să fie foarte clar pentru toată lumea. Acceptarea acestei întreruperi a tratamentului la ATI și continuarea lui în paliație nu există în momentul de față, pentru că nimeni de-a lungul timpului nu a ajuns în punctul unei acceptanțe sociale a acestui lucru”, a spus Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, conform A3,ro

Dacă nu este cinic, atunci ne desconsideră pentru că, în realitate, în spitalele din România au fost cazuri în care aparținătorii au fost întrebați dacă le mai lasă ruda ”conectată la  aparate”, fără de care s-ar instala decesul. Dacă aparținătorii nu au fost de acord li s-a cerut să -l ia acasă.  Mai mult, scoaterea acestor pacienți din ATI, degrevează spitalul de costuri dar va pune apartinătorii într-o situație disperată. De ce? Pentru că un bolnav în fază terminală are nevoie de asistență, de conectarea la aparate pe care nu le ai acasă iar în România nu ai unde să-I duci. O astfel de dramă a marcat multe familii. Redau doar povetea unei femei cu doi copii, al cărui soț a trăit ultimele zile de viață conectat la aparate. După un număr nu foarte mare de zile I s-a sugerat soției să se gândească la faptul că nu prea cred că-și va reveni și poate ar fi mai bine să l deconecteze. Știți ce dramă trăiește cel pe care -l pui să decidă. Zile și nopți nu a mai fost bună de nimic. Simțea o mare povară dar nu a cedat. A căutat o soluție, astfel încât soțul ei să trăiască atât cât îi este dat. Și aici vine partea dramatică. Nu ai unde să duci un astfel de bolnav. Acasă nu- ți poți permite pentru că trebuie să renunți la locul de muncă să stai permanent cu el. În plus, de unde aparatele care-l țin în viață. Cu bani probabil se poate, dar cu muulți bani. Atunci rămâne varianta unui stabiliment unde să-l internezi și să plătești. În tot Bucureștiul nu a găsit decât o soluție, un stabiliment care funcționează pe lângă Patriarhie dar care presupunea costuri de peste 2.000 de euro lunar. Pentru majoritatea familiilor din România aceste costuri nu pot fi suportate, În plus, astfel de stabilimente nu există nici măcar în fiecare județ cu atât mai putin în mai multe orașe dintr-un județ, dat fiind numărul mare de cazuri. Ideea scoaterii acestor pacienți din ATI și mutarea pe zona îngrijirilor paleative, seamănă extrem de mult cu ceea ce se întâmplă cu bătrânii din azile. Se inchid cele de stat și înfloresc afacerile particularilor, pe bani buni și servicii ați vazut de care, din situațiile prezentate de presă.

Iată cum ”binevoitorul” Rafila vrea să ajute, când de fapt, prin această dezbatere publică pe acest act normativ, împușcă doi iepuri, cum spune românul. Mută atenția de la scandalul de la Pantelimon și demisia pe care ar trebui să o dea, el și alții, dar ”scapă” și statul de cheltuieli cu bolnavii în fază terminală din spitale, așa cum a scăpat de bătrâni și cum scapă si de cei cu handicap pe care- i trimite în familii, dacă au, dacă nu, să se ocupe primăriile de ei. Programul pentru închiderea centrelor pentru persoane cu dizabilități este în plină derulare iar termenul de închidere a acestora este foarte scurt.