Lucrările la centura orasului Comarnic demonstrează încă odată, dacă mai era nevoie, că România este țara tuturor posibilităților și ”spălatul pe mâini”, când este vorba de responsabilitate, este un ”sport de masa” a celor care ar trebui să supravegheze și să intervină la un moment dat.
Centura orașului Comarnic avansează dar lasă în urmă dezastru pentru unii dintre locuitorii din zonă. Munca de o viață a unei familii deja este pierdută. Asta, deocamdată, din păcate.
Oamenii ne-au sunat disperați pentru că nu mai știu unde să se ducă pentru a fi ajutați. Concret, o familie cu doi minori de 3 și respectiv 11 ani, a fugit din casa care stă să cadă, din cauza lucrărilor la centură.
Deși primiseră o notificare, prin care urma să le fie luați în jur de 130 de metri din proprietate, pentru construirea centurii, oamenii s-au trezit că suprafața excavată de muncitori este cu mult mai mare.

Muncitorii firmei care execută lucrarea au tăiat toată livada oamenilor, dar, mai grav, este faptul că excavarea le-a tăiat posibilitatea de a intra în curte și în casă. Casa este plină de crăpături, iar cei câțiva metri până la malul care riscă să se surpe, i-a determinat să fugă cu copii din casă, la socri, unde stau de două săptămâni.



Oamenii sunt disperați și nu mai știu cui să ceară ajutor… De câteva ori, în ultimele săptămâni, l-au rugat pe primar să vină să vadă dezastrul. Abia marți primarul localității Comarnic, Sorin Popa, a ajuns la gospodăria oamenilor, practic la ce a mai rămas din ea.
Conform declarației unui membru al familiei, răspunsul primarului a fost că se va constitui o comisie, joi. Atât și nimic mai mult de la ”proaspătul” primar!
Poate că nu o fi lucrarea primăriei, dar dânsul este sigur cel ales să se ocupe de urbe care înseamnă și oameni și proprietățile lor și multe altele. În plus, știe cui să se adreseze într-o astfel de situație, Consiliul Județean, Prefectură sau alte instituții.



Rămâne de văzut cine va răspunde pentru această situație. Lucrarea este finanțată din fonduri europene accesate printr-un proiect de Consiliului Județean Prahova. Întrebarea este: a urmărit cineva din această instituție lucrările? Cum de s-a ajuns în această situație?
Lasă un răspuns