Noua lege a pensiilor, cea mai mare bătaie de joc față de cei mai mulți dintre pensionarii din România

Social| 01.08.2024| 33| 0| Petrache Ecaterina

După scandalul provocat de deciziile privind recalcularea pensiilor, unde foarte mulți pensionari români au pierdut bani, urmează altul. Cel legat de adeverințele pe care pensionarii trebuie să le ducă la casele de pensii, dacă vor să câștige câțiva bănuți.

Începând de astăzi, cei care au beneficiat de al-13-lea salariu, prime și sporuri pentru care s-au plătit taxe, trebuie să dovedească prin adeverințe acest fapt, pentru recalcularea pensiei.

Și așa începe calvarul căutării la vechile locuri de muncă, dacă mai există. Practic pensionarii sunt puși în situația de a căuta acul în carul cu fân.

Calvarul căutării arhivei

Sunt firme care s-au desființat și nu ai unde să te interesezi, ce s-a întâmplat cu arhiva care conține și statele de salarii, cum este cazul fostelor intreprinderi  din anii comunismului de care nimeni nu mai știe nimic, fostele CAP- uri, ferme, sau vechile cooperative meșteșugărești, dar chiar și alte firme mai mari din orașe. În unele cazuri, arhiva nu s-a păstrat sau a fost deteriorată, în alte situații, ștatele au fost arhivate dar nu ai de unde să știi unde, iar dacă ai puțin noroc, poți găși firma dar stai la mâna unui angajat, când are el timp să-ți facă adeverința. Am întâlnit o astfel de situație, în care răspunsul a fost, ”Guvernul ne oblige pe noi să rezolvăm această problemă care nu este a noastră, nu sunt plătită pentru asta, eu am situații de făcut, închideri de lună, etc. Fac dacă am timp”. Cum poți să obligi? În plus angajata cere cartea de muncă, să știe perioada în care persoana a lucrat la firmă, altfel ar trebui să caute în toată arhiva. Puțin bătrâni mai știu anii pe unde au lucrat, dacă au avut mai multe locuri de muncă. Da, dar cărțile de muncă sunt la dosarul de pensii. Cine stă să caute și să le facă o copie?

Asta presupune noua lege a pensiilor. Vina este a acestei guvernări care a dat legea dar nu le-a păsat dacă pensionarii au de unde să aducă adeverintele cu venituri. Poate că aceasta a fost și miza. În acest fel, pensionarii rămân cu ce au de la recenta recalculare, după formula noii legi a pensiilor care se pare că este bună dar, pentru guvernanti, pentru că multe pensii au scăzut. În plus, statul căștigă prin impozitare dar și prin numărul mai mic de pensionari care vor mai avea dreptul la medicamente compensate.

Revenind la adeverințe, am vorbit cu pensionari care nu mai au nicio speranță. Domnul D.M are peste 80 de ani, de zile bune încercă să facă rost de adeverințe, atât pentru el cât și pentru soție care este imobilizată la pat. A căutat în zadar, până acum. Trustul la care a lucrat pe vremea comunismului s-a desființat, iar 3 dintre filialele unde a fost detașat nu mai există. A bătut și la ușa primarului dintr-o localitate să afle ceva de arhiva uneia dintre firme. Nu pentru că ar fi obligat primarul să știe, dar omul a încercat. Răspunsul a fost sincer, ”Nu știu, la Revoluție aveam 10 ani, nu știu decât că a fost închisă, terenul l-a cumpărat cineva.” Necăjit mi-a spus că a ajuns să întrebe oameni mai în vărstă întâlniți pe strada. Nici ei nu știau, ba, mai mult i-au spus că și ei aveau nevoie de adeverințe dar nu știu de unde să le ia și au renunțat. Din 42 de ani de muncă, cu puțin noroc poate scoate doar o adeverință, pentru 10 din acei ani, atât a fost detașat la firma care s-a privatizat și din fericire a mai găsit arhiva. Resemnat, îmi spune că nu mai știe unde să meargă. În plus nu are bani să plătească la arhive, în cazul în care acolo au ajuns actele firmelor la care a lucrat.” Nu am 2400 de lei sau poate mai mult să plătesc. Pentru mine și soția mea, aproape 5000 de lei să scoatem două adeverințe este foarte mult. Și nici nu știu cum să ajung la ele. Nu mă descurc să caut pe internet, și nici bani să bat drumurile prin țară, că cine știe pe unde sunt arhivele astea. Ca mine sunt mulți și nu au cum să bată drumurile pentru că, uitați-vă nu știu unde să mai merg.”

Din păcate așa este, ca dânsul sunt foarte mulți, mai ales bătrânii de la sate care abia se duc să-și cumpere o pâine. În plus nu are cine să-i ducă, mijloace de transport în comun spre oraș nu prea mai sunt iar unii chiar nu se pot deplasa decât pe distanțe scurte, ori să cauți prin orașe…. La redacție ne-au sunat pensionari să -i ajutăm pentru că nu știu unde este arhiva multor firme, printre care, cândva, marea fabrică Dorobanțu, TCM(mare trust de construcții-montaj), sau Real Pleașa și multe altele. În plus se plângeau că sunt bătrâni și nu se pot deplasa, nu are cine să-i ajute, cum să facă ei rost de adeverințe?

În această situație sunt puși pensionarii români. Marea lege a pensiilor este o mare bătaie de joc. Să creionezi o lege prin care pensionarii au două alternative, ori rămân cu ce calculează statul pe datele pe care le are, ori mor pe drumuri căutând firmele la care au lucrat sau cotizează  la arhive, asta dacă au bani și dacă firma la care a lucrat a arhivat actele. Cum poți tu ca guvernant să pui oameni de 80, 90 de ani sau care merg ajutați de un scaun cu rotile sau în cârje pe drumuri, spunând că asta este formula cea mai bună pentru calculul pensiilor și astfel elimini inechitățile? Fals, așa vreți să-i faceți să renunțe și să rămână la pensiile mizerabile pe care tot voi le-ati calculat.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *