Părinții afectați de pierderea copiilor vor primi sprijin psihologic și vor avea o zi dedicată, Ziua”Părinților de îngeri”

Social| 24.07.2024| 290| 0| Petrache Ecaterina

Luna trecută a apărut o lege care stabilește instituirea unei zile comemorative numită „Ziua Părinților de îngeri” pentru a onora părinții copiilor decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la vârsta majoratului. Această lege prevede oferirea de consiliere psihologică gratuită pentru părinții care au trecut prin această traumă. Ziua de comemorare va fi în fiecare an pe 15 octombrie. Pentru ca părinții care și-au pierdut copiii să poată beneficia de consiliere psihologică gratuită, autoritățile trebuie creioneze și normele metodologice de punere în aplicare a măsurii. Termenul pentru elaborarea lor a fost deja depășit iar Ministerul Muncii a declarat, pentru avocatnet.ro, că sunt în lucru și urmează să fie transmise spre analiză Ministerului Sănătății, în calitate de coinițiator.

Legea 186/2024 stabilește acordarea a zece ședințe de consiliere psihologică gratuită părinților, pe o perioadă de șase luni de la decesul copilului.

Demersul are ca scop estomparea efectelor unui astfel de eveniment traumatizant: depresie, anxietate, schimbări în relațiile sociale, dezvoltarea unor mecanisme de adaptare nesănătoase și tulburarea de stres posttraumatic.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *