Petrolul Ploiești a transferat doi jucători

Sport| 20.07.2024| 469| 0| Virgil Rădulescu

FC Petrolul Ploieşti a ajuns la un acord cu Politehnica Timişoara privind transferul lui Denis Radu, cel care a semnat un angajament cu clubul ploieştean valabil până în iunie 2027.

Originar din Caransebeş, Denis a făcut primii paşi în fotbalul mare la Politehnica Timişoara, echipă pentru care a bifat 63 de meciuri la nivelul ligii secunde.
Fundaşul dreapta a ajuns prima dată la Petrolul în august 2023, sub formă de împrumut. De-a lungul stagiunii trecute, el a jucat în 13 meciuri din campionat şi Cupă.
În vârstă de 21 de ani, Denis face parte din loturile naţionale de tineret, în mod constant, ultima dată fiind convocat la acţiunea selecţionatei U20 din martie 2024.
Clubul Petrolul Ploieşti a anunţat, vineri, că a obţinut serviciile atacantului Nana Akosah-Bempah.

Akosah-Bempah a semnat un angajament pe următorul sezon, cu opţiune de prelungire şi pentru stagiunea 2025-2026.

În vârstă de 26 de ani, atacantul s-a născut în SUA, dar are şi cetăţenie ghaneză, iar ultima dată a evoluat în Israel, la Hapoel Acre.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *