Răsturnare de situație. Gabriel Resources a obținut suspendarea deciziei după Procesul Roșia Montană. Greu de crezut că România își va recupera banii

Actualitate| 18.07.2024| 290| 0| Petrache Ecaterina

Victoria obținută în procesul Roșia Montană, în luna martie, pare a fi efemeră. Gabriel Resources a atacat decizia și a obținut suspendarea provizorie a executării hotărârii. În timp ce premierul Marcel Ciolacu ne dădea asigurări că vom primi suma foarte mare de bani câștigată în instanță, canadienii au arătat că sunt mai deștepți decât noi. Inițial, au spus că nu au bani să ne plătească datoria, apoi au mers direct în instanță să își facă ei „dreptate”, conform bugetul.ro.

Canadienii susțin că decizia luată de tribunalul ICSID nu a fost una corectă pentru Procesul Roșia Montană, pentru că cei doi arbitri care au pronunțat decizia majoritară, prof. Pierre Tercier şi prof. Zachary Douglas, nu aveau calităţile de independenţă şi imparţialitate. Astfel, ar fi încălcat criteriile stabilite în Convenţia ICSID.

Mai mult, spun ei, decizia majorităţii ar fi fost viciată fatal în mai multe aspecte, inclusiv excese vădite de putere prin nerespectarea legii aplicabile, multiple abateri grave de la regulile fundamentale de procedură şi omisiuni de declarare a motivelor deciziilor luate cu privire la câteva dintre cele mai fundamentale aspecte ale revendicărilor prezentate, potrivit Hotnews.

Gabriel Resources i-a cerut președintelui Consiliului de Administraţie să ia o recomandare de la secretarul general al Curţii Permanente de Arbitraj cu privire la selecţia membrilor comitetului ad-hoc. Este nevoie de un astfel de comitet pentru a se asigura imparțialitatea deciziei.

În cererea de anulare, canadienii au cerut să se suspende executarea plăților pentru Procesul România Montană. Nu vor să ne dea nici datoria, nici să plătească cheltuielile de judecată, chiar dacă există o decizie clară în acest sens. Au și reușit să scape de sechestrul pus de ANAF.

În această situație, șansele ca România să-și mai primească banii înapoi par tot mai mici, de la o zi la alta. Rămâne de văzut cum vor acționa și autoritățile din țara noastră.

Etichete:
Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *