Polițiștii prahoveni în… vacanța de vară

Educație| 18.07.2024| 294| 0| Virgil Rădulescu

Ieri, 17 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de polițiștii Biroului Siguranţa Şcolară, au desfăşurat activităţi informative în cadrul Școlii Gimnaziale „Angels”, din comuna Păulești.

Beneficiarii acțiunii au fost aproximativ 40 de copii, preșcolari și elevi ai ciclului primar, care au fost informați cu privire la modalitățile de menținere a siguranței în mediul școlar.

Discuțiile interactive purtate cu elevii au avut ca scopuri prevenirea faptelor antisociale în rândul elevilor și reducerea actelor de violență.

Polițiștii au prezentat informații referitoare la formele de manifestare a bullyingului în școală, care sunt modalitățile de intervenție și combatere, atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice prezente la acțiune și importanța dezvoltării abilităților nonviolente de gestionare a conflictelor.

Preșcolarii au aflat despre consecințele încălcării regulilor de comportament, a celor de circulație, precum și ce să facă în situația în care se pierd de părinți, dar și cum să interacționeze cu persoanele necunoscute.

La finalul activităților, elevii au avut numeroase curiozități și întrebări, la care li s-a răspuns, activitatea bucurându-se de un amplu dialog, mulți dintre aceștia fiind la prima întâlnire cu un polițist.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *