Conducerea Colegiului „Virgil Madgearu” din Ploiești, mândră de absolvenți. Promovare Bacalaureat- 97%, cea mai mare notă 9,95

Educație| 08.07.2024| 854| 0| Petrache Ecaterina

Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Ploiești este în topul colegiilor cu candidați care au obținut la Bacalaureat note între 9.90-10. Cea mai mare notă a fost de 9.95. La aceasta se adaugă și o promovabilitate de 97%, înainte de contestații.

Conducerea Colegiului Economic „Virgil Madgearu” susține că cei mai mulţi dintre elevii care au susţinut examenul maturităţii au obţinut rezultatele excelente în sesiunea iunie-iulie 2024, înainte de contestații. Din cei 271 de candidați înscriși, 111 de elevi au obținut medii generale peste 9. Doar 8 elevi au fost respinşi, dintre care 3 provin din promoţii anterioare.

„Aceste rezultate impresionante subliniază calitatea educației oferite la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” și confirmă dedicarea noastră față de excelența academică. Suntem mândri de toți elevii noștri și de realizările lor. Suntem extrem de bucuroși și mândri de rezultatele obținute de elevii noștri la această sesiune de Bacalaureat. Acestea sunt rodul muncii lor asidue și al sprijinului constant oferit de cadrele noastre didactice. Le urăm tuturor absolvenților noștri mult succes în continuare și îi asigurăm de întregul nostru sprijin în drumul lor viitor” ne-a declarat directorul Colegiului, Graur Aurel Silviu.

Felicitări tuturor!

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *