La sfârșitul lunii trecute, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte au efectuat percheziții la primăria comunei Cerașu, în urma cărora primarul Alin Remus Staicu este cercetat sub control judiciar pentru şantaj şi şase infracţiuni de instigare la abuz în serviciu.
În acelaşi dosar sunt cercetați și trei poliţişti locali pentru abuz în serviciu, fiind suspectaţi că, la solicitarea primarului, ar fi aplicat abuziv amenzi reprezentanţilor unei firme.
Aseară, într-o postare pe pagina sa Facebook, edilul comunei Cerașu a ținut să precizeze că este „o victimă a abuzurilor unui stat paralel” și a obţinut, în instanţă, ridicarea măsurii controlului judiciar pe care anchetatorii au decis-o în dosarul de şantaj şi abuz în serviciu în care este cercetat întrucât atât el, cât și polițiștii locali sunt nevinovați.

„Numele meu este 𝐀𝐥𝐢𝐧 𝐒𝐭𝐚𝐢𝐜𝐮. Sunt 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂𝒓𝒖𝒍 𝑪𝒐𝒎𝒖𝒏𝒆𝒊 𝑪𝒆𝒓𝒂𝒔𝒖, 𝑱𝒖𝒅 𝑷𝒓𝒂𝒉𝒐𝒗𝒂, cel pe care în urmă cu mai putin de o săptămână îl acuzați de tot felul de infracțiuni, în urma unor informații primite…”𝕡𝕖 𝕤𝕦𝕣𝕤𝕖”. 𝐀𝐬𝐭ă𝐳𝐢, am câstigat în Instanță ridicarea măsurii preventive de control judiciar pe care o instituiseră procurorii de la Vălenii de Munte în urma unor percheziții pe care eu le consider 𝐀𝐁𝐔𝐙𝐈𝐕𝐄. Da, nu mă feresc să spun public că sunt o victimă a abuzurilor unui… 𝕤𝕥𝕒𝕥 𝕡𝕒𝕣𝕒𝕝𝕖𝕝! Acuzatorul meu este un comerciant nemulțumit de faptul că reprezentanții Poliției Locale Cerașu nu au acceptat încălcarea legislației și a deciziilor Consiliului Local Cerașu privind comerțul ambulant pe teritoriul comunei și l-au sancționat conform legilor. Pentru o plângere de șantaj am fost 𝐚𝐦𝐩𝐫𝐞𝐧𝐭𝐚ț𝐢, 𝐩𝐞𝐫𝐜h𝐞𝐳𝐢ț𝐢𝐨𝐧𝐚ț𝐢, 𝐮𝐦𝐢𝐥𝐢ț𝐢 𝐜𝐚 ș𝐢 𝐜â𝐧𝐝 𝐚𝐦 𝐟𝐢 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐜𝐫𝐢𝐦𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢 î𝐧 𝐬𝐞𝐫𝐢𝐞! Așa că am decis să nu accept astfel de practici abuzive, pentru că sunt 𝐍𝐄𝐕𝐈𝐍𝐎𝐕𝐀𝐓, și 𝐍𝐄𝐕𝐈𝐍𝐎𝐕𝐀Ț𝐈 sunt si angajații Poliției Locale implicați în acest dosar! 𝐀𝐬𝐭ă𝐳𝐢 s-a făcut puțină dreptate și am încredere că judecătorii din România vor fi 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐜ț𝐢 ș𝐢 𝐝𝐫𝐞𝐩ț𝐢, așa cum trebuie să fie cu adevărat toți reprezentanții sistemului de justitie!”
Ieri, Judecătoria Vălenii de Munte a admis „plângerea formulată de petentul STAICU ALIN REMUS, …, fără antecedente penale, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj (…), revocă măsura controlului judiciar luată față de petentul Staicu Alin Remus prin Ordonanța din data de 27.06.2024 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 03.07.2024. Document: Încheiere finală (dezinvestire) 03.07.2024”.

Lasă un răspuns