Asigurații români vor beneficia de servicii pentru ”terapia durerii„

Sănătate| 03.07.2024| 164| 0| Petrache Ecaterina

Persoanele asigurate vor avea dreptul la servicii medicale pentru „terapia durerii”, prevede actul normative promulgat miercuri.

Terapia durerii reunește un ansamblul de servicii medicale de diagnosticare, tratament şi monitorizare a pacienţilor de toate vârstele, copii sau adulţi, cu dureri acute sau cronice, având ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora prin înlăturarea durerii. „Terapia durerii presupune o întreagă paletă de tratamente. Când vorbim despre terapia durerii, ne referim la durerea cronică, iar investigația acesteia este, de cele mai multe ori, extrem de minuțioasă, implică, pe de-o parte, echipe medicale multidisciplinare, medici de diferite specializări, care caută cele mai bune soluții terapeutice. Pe de altă parte, terapia durerii presupune o întreagă paletă de tratamente care, multe dintre ele, nu sunt decontate de Casa Națională de Asigurări. Vorbim despre costuri, unele dintre ele mari sau chiar foarte mari, pe care pacienții nu le pot suporta. Și mă refer la investigații pe care nu le faci doar o singură dată și, gata, ți-a trecut durerea. Terapia este de lungă durată“, a explicat Radu Gănescu, președintele Asociației pacienților cu afecțiuni cronice, pentru Adevărul.

Terapia durerii este o ramură medicală ce reunește diferite specialități, de la neurologie, reumatologie, ortopedie, neurochirurgie, până la radiologie și recuperare medicală.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *