Inspectorii ITM Prahova au verificat contractele angajaților din restaurante

Economie| 28.06.2024| 257| 0| Virgil Rădulescu

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a anunțat că a desfăşurat, în perioada 12 – 15.06.2024, Campania Naţională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, de către angajatorii care desfășoară activități în domeniul „restaurante și alte activități de servicii de alimentație” (Cod CAEN 56).

Obiectivele campaniei au fost:
– identificarea și verificarea agenților economici care activează în domeniul menționat.

– eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicare sancțiunilor contravenționale corespunzătoare.

– creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă.

Inspectorii de muncă din cadrul compartimentului Relaţii de muncă au verificat un număr de 46 agenţi economici și au aplicat 2 avertismente pentru nerespectarea prevederilor privind timpul de muncă. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 45000 de lei, din care 40.000 de lei pentru muncă nedeclarată și subdeclarată, fiind identificate de 2 persoane care lucrau fără forme legale. Totodată, s-au dispus 8 măsuri cu termene ferme de remedierea deficiențelor constatate.

„Din acțiunile de control anterioare, desfășurate în cadrul campaniilor naționale sau ca urmare a sesizărilor primite, am constatat că neconformitățile întâlnite cel mai frecvent în acest domeniu de activitate privesc angajarea personalului și folosirea muncii nedeclarate, transmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților, durata timpului de muncă și munca suplimentară, stabilirea și acordarea drepturilor salariale, întocmirea evidenței orelor de muncă prestate de salariați, repausuri periodice, cel săptămânal și de sărbători legale, munca de noapte. Pentru deficiențele constatate, inspectorii de muncă au dispus 1506 măsuri cu termene concrete de remediere și al căror mod de îndeplinire va fi monitorizat”, a declarat Mihai Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *