Prosumatorii români, obligați să scoată mii de euro din buzunar

Social| 27.06.2024| 381| 0| Petrache Ecaterina

Prosumatorii existenți dar și românii care doresc să – și monteze panouri fotovoltaice sunt obligați, de acum înainte, să-și monteze și instalații de stocare a energiei electrice regenerabile produse. Obligația este considerată a fi una abuzivă de către Asociația Energia Inteligentă. 

Legislația din țara noastră s-a modificat recent în sensul că îi obligă pe prosumatorii români să-și monteze instalații de stocare a energiei electrice produse. Acest lucru înseamnă cheltuieli suplimentare și sumele necesare sunt de ordinul miilor de euro. Aceeași obligație o au și cei care doresc să-și monteze panouri fotovoltaice și solicită avize tehnice de racordare (ATR) în acest scop.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, consideră că această obligație este o abordare abuzivă, iar decizia a fost luată în pripă, fără nicio dezbatere reală.

„Noile obligații prevăzute de lege pentru prosumatori existenti sunt abuzive și realizate într-un mod amatoricesc, doar în scopul de a permite unor firme să și vândă produsele”, afirmă acesta

31 decembrie 2027 este data limită de montare a instalațiilor de stocare pentru prosumatorii existenți. În plus, până la această dată, operatorii de distribuție au obligația actualizării certificatelor de racordare ale acestora.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.