ANM a emis marți o prognoză potrivit căreia în luna iulie, primele trei săptămâni, va fi foarte cald în toată țara, în mod special în sud și sud-est. Temperaturile vor fi însă mai ridicate decât valorile normale pentru această perioadă.
Săptămâna 1 – 8 iulie:
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile estice, sudice și sud-estice, dar și ușor mai coborâte în extremitatea de vest a țării. În rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cu excepția regiunilor sud-estice, unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare, mai ales în zona Carpaților Occidentali.
Săptămâna 8 – 15 iulie:
Se mențin temperaturile mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Săptămâna 15 – 22 iulie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va avea o tendință ușor deficitară în majoritatea regiunilor, au precizat meteorologii.
Lasă un răspuns