Un dosar deschis încă din data de 11.08.2017, la Tribunalul Prahova – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, a rămas învăluit în praf și în mister și, până în prezent, a rămas fără un termen dat de instanță. În dosarul nr. 5963/105/2017/a22, Upetrom 1 Mai SA Ploiești apare ca debitor cu o listă lungă de creditori în spate.
Conform deciziei judecătorului sindic din cadrul Tribunalul Prahova, Compania Upetrom 1 Mai Ploiești a intrat în faliment pentru că nu s-a respectat planul de reorganizare aprobat de creditori, după întrare în insolvență, în 2017.
„Debitoarea nu și-a onorat obligațiile de plată, din cauza unor împrejurări care au condus la amânarea plăților integrale către creditorii beneficiari de cauze de preferință, respectiv: afectarea desfășurării activității pe o piața impactată de criza petrolului din considerente care țin de prețul de desfacere dar și de cerere; afectarea lichidităților disponibile prin executări silite, atât asupra contului de insolvență cât și la terți popriți; nerealizarea vânzării către Upetrom Manufacturing; trimestrul 6 a fost parțial afectat de criza Covid 19”, potrivit judecătorului sindic.
Pe data de 11 august 2017, instanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței. Judecătorii Secției a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal din Tribunalul Prahova a decis intrarea în faliment a companiei Upetrom 1 Mai SA Ploiești, deținută de omul de afaceri Gabriel Comănescu.
![](https://gazarul.ro/wp-content/uploads/2024/06/0-13.png)
Hotărârea instanței: „Admite cererile creditorilor CEZ Vânzare, Engie Romania SA şi A1 Carpi Finance SA şi în baza raportului administratorului judiciar, în temeiul art. 145 alin. 1 lit. C din Legea 85/2014, dispune Intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei Dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, Desemnează lichidatorul judiciar PWC Bucureşti cu o retribuţie de 2000 lei. Fixează termen maxim de predare a gestiunii averii, împreună cu actele şi operaţiunile efectuate după deschiderea procedurii 15.06.2020 . Întocmirea până la data de 15.06.2020 a unei liste cuprinzând sumele şi adresele creditorilor, creanţelor acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii. Notificarea intrării în faliment tuturor creditorilor menţionaţi în listă ale căror creanţe s-au născut după deschiderea procedurii, debitorului şi registrului comerţului pentru efectuarea menţiunii, cu respectarea dispoziţiilor art. 99 alin. 2 şi 3 din lege. Notificarea va cuprinde: termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului suplimentar la 03.07.2020 ; termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar ; termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor, care va fi de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar 03.08.2020; termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat 03.09.2020“.
![](https://gazarul.ro/wp-content/uploads/2024/06/0-14.png)
După ce planul de reorganizare a fost modificat în decembrie 2019, în ianuarie 2020, creditorul A1 Carpi Finance SA a solicitat intrarea în faliment a debitorului UPETROM 1 MAI. În februarie, au venit cererile CEZ Vânzare și Engie.
În luna octombrie 2022, judecătoria Ploiești a decis: „Admite, în parte, cererea de emitere a ordonanţei de plată astfel cum a fost precizată de creditoarea UZUC S.A. în contradictoriu cu debitoarea SOCIETATEA UPETROM 1MAI MANUFACTURING S.R.L. Ordonă debitoarei să plătească creditoarei suma de 62.256,37 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale restante nr. 21/940/358/08.11.2021, nr. 21/940/359/08.11.2021, nr. 21/940/18.11.2021, nr. 22/940/054/28.02.2022 ?i nr. 22/940/085/14.03.2022 și suma de 4.559,29 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare, calculată asupra debitului principal, conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 21.09.2022, precum și, în continuare, la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate asupra debitului principal, conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 22.09.2022 și până la data plății efective. Stabileşte termen de plată la 30 de zile de la comunicarea ordonanţei. Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 14.10.2022.”
Document: Hotarâre 7452/2022 14.10.2022
Administratorul judiciar a solicitat intrarea debitoarei în faliment în temeiul art. 145 alin. 1 lit. C din Legea nr. 85/2014 și desemnarea PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services S.P.R.L. în calitate de lichidator judiciar provizoriu, față de situația privind îndeplinirea planului de reorganizare modificat și acumularea de datorii curente noi. Conform Legi nr. 85/2014, creditorul care deține o creanță curentă, certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile, peste valoarea-prag (40.000 lei) și care nu este achitată în condițiile legii, poate să solicite deschiderea procedurii falimentului atât în perioada de observație, cât și în timpul derulării planului de reorganizare.
Potrivit deciziei judecătorului sindic, interesele creditorilor care au înțeles să dea o șansă debitorului în vederea salvării acestuia prin restructurarea activității sunt deci astfel protejate prin instituirea unei sancțiuni în ipoteza în care debitorul insolvent, aflat în perioada de observație sau în procedura de reorganizare, nu își execută obligațiile asumate ulterior deschiderii procedurii generale a insolvenței.
Societatea făcea parte din Grup Servicii Petroliere, companie controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu. Unitatea a fost înființată în 1908, sub numele de „Societatea de Reparaţii Foraj”, având ca obiect principal de activitate „fabricarea utilajelor pentru extractie şi construcţii”, fiind una dintre perlele economiei românești, în ultima sută de ani.
Comănescu, contractor internaţional de foraj off-shore, a cumpărat fabrica 1 Mai de la Ploiești, în 2001, reușind astfel să pună mâna pe un teren în suprafață de 650.000 de metri pătrați, mai mult de cât suficient, întrucât unitatea își desfășura activitatea pe 100.000 de metri pătrați.
Lasă un răspuns