La data de 18 iunie a.c, în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești, în timp ce desfășurau activități de verificare și control al traficului rutier în comuna Filipeștii de Târg au oprit, pentru control, pe DJ 101 I, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din comună.
La solicitarea documentelor personale și ale autoturismului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Tot la data de 18 iunie a.c, în jurul orei 20.30, poliţiştii din cadrul Poliției oraşului Băicoi, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe strada Republicii din oraș au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto a fost înregistrat circulând cu viteza de 69 de km/h.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 27 de ani, din comuna Păulești, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta circula pe drumurile publice având dovada înlocuitoare a permisului de conducere expirată.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Peste 114 evenimente, sesizate prin 112, gestionate de polițiștii prahoveni, în ultimele 24 de ore
Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au gestionat, în ultimele 24 de ore, peste 114 evenimente, sesizate prin 112.
Principalele misiuni desfășurate au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel, creșterea gradului de siguranță rutieră.
Polițiștii prahoveni au desfășurat patru acțiuni de patrulare intensivă în zonele cu risc crescut, contribuind astfel la prevenirea infracțiunilor și la creșterea sentimentului de siguranță în rândul comunităților dar și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, pe drumurile naționale din județ, în municipiul Ploiești și în localitățile Azuga și Dumbrava.
Astfel, în cadrul activităților au fost legitimate aproximativ 200 de persoane, controlate peste 150 de autovehicule și au fost efectuate peste 120 de testări cu aparatul etilotest.
Întrucât în aproximativ 100 de situații legislația nu a fost respectată au fost aplicate sancțiuni contravenționale în vederea asigurării unui mediu sigur și securizat pentru toți cetățenii.
Pentru că reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți, au fost scoși din trafic 5 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 5 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestor autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Polițiștii prahoveni actionează, în continuare, pentru siguranța cetățenilor și menținerea unui climat de ordine și liniște publică, pe raza întregului județ.
IPJ Prahova
Lasă un răspuns