Codul portocaliu din noaptea trecută a creat probleme și în Ploiești dar și în Prahova. ISU Prahova a fost solicitat în 12 situații de urgență pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploi și vijelii. Pompierii spun că majoritatea au fost situații în care apa s-a acumulat în cantități reduse, iar după oprirea precipitațiilor s-a retras de la sine, astfel că nu s-a mai impus intervenția. S-a intervenit în mod efectiv în 4 cazuri, pentru degajarea unui copac căzut pe partea carosabilă în localitatea Ariceștii Zeletin, pentru evacuarea apei din două locuințe situate în Ploiești, situate pe străzile Perilor și Drumul Sării, precum și pentru evacuarea apei dintr-un beci în comuna Târgșoru Vechi, sat Strejnicu. Nu au fost înregistrate victime”, au precizat reprezentanții ISU Prahova.
Lasă un răspuns