Accident mortal la Niștorești

Actualitate| 12.06.2024| 519| 0| Virgil Rădulescu

Aseară, în jurul orei 18.30., polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1, în localitatea Breaza, cartier Nistorești, s-a produs un accident rutier.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un bărbat de 68 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu o scară de acces către un imobil.

Pompierii prahoveni au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor si pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic) și, în sprijin, o ambulanță SAJ Prahova.

În evenimentul rutier a fost implicat un autoturism în care se afla doar șoferul, un bărbat în vârstă de aproximativ 65 ani. La sosirea echipajelor de pompieri, acestea au constatat ca șoferul era încarcerat și în stare de inconștiență, astfel că au depus eforturi pentru extragerea acestuia. Ulterior, a fost predat echipajelor medicale pentru a-i fi acordat primul ajutor.

Victima se află în stop cardio-respirator. Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată de medicul de pe ambulanța TIM.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *