În anul 2019, într-o perioadă dificilă a vieții sale la care se poate să fi contribuit și unii care ar fi trebuit să-i fie recunoscători că”a pus Ploieștiul și România pe harta lumii”, Leonard Doroftei a plecat în Canada cu întreaga familie, soția Monica și de cei trei copii ai lor, Vanesa, Alex și Adrian. Fostul pugilist a fost primit cu brațele deschise, și-a luat licențe de antrenor și a început să predea lecții de box copiilor, deschizându-și apoi propria sală de box.
Prezent recent în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV, Leonard Doroftei a vorbit despre motivul plecării sale în Canada, dar și despre întoarcea acasă, în România cu familia. „Am avut nevoie să merg în Canada pentru că a trebuit să trec printr-un șoc, prin ceva, am zis că am nevoie de ceva. (…) În România a fost doar vina mea pentru că nu am știut exact ce vreau, m-am lăsat târât de colo-colo. Acum sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu, m-am regăsit, antrenez copii, nu sunt bine, sunt foarte bine”, a declarat aceasta.
Cât despre copii, fiica lui termină liceul în Canada, iar facultatea vrea să o urmeze în România. „Ea nu vrea să trăiască în Canada. În cinci ani de zile ea nu știu dacă a ieșit de două ori din casă, adică cu prieteni, decât cu noi. A zis Stop! Pentru ea aici e acasă. Sperăm să fie studentă la Medicină sau la Drept”, a declarant Doroftei.
Băiatul mai mic, Alex, a spus că lucrează deja în IT, în România, în timp ce Adrian, băiatul cel mare, e manager la o companie canadiană. Referitor la întoarcerea în România, Leonard Doroftei spune că deja s-a luat hotărârea, „ 99,9% s-a luat hotărârea, acum să vedem”. Întoarcerea va fi cu întreaga familie, chiar dacă el face ceea ce ii place, susține că poate să facă asta și în țară. Monica (n.r. soția lui) și-a dorit prima să vină acasă. ”Ea încă are părinți, să îi ajute. Acum câțiva ani eu am spus că am nevoie de o schimbare, de ceva. Și am făcut acest pas, m-au urmat toți, însă pentru ei a fost foarte greu, eu, acolo, mi-am găsit drumul, antrenez, fac ce știu. Nu am intrat în competiții, doar antrenez, lucrez cu copiii. Pot să antrenez și aici, am înțeles că asta pot face, ceea ce dăruiesc copiilor e important”, a mai spus el.
Te așteptăm acasă Doroftei! Pentru noi rămâi Marele Campion, mândria noastră și un exemplu de modestie și bun simț.
Lasă un răspuns