FSANP va sesiza DNA în urma neînțelegerilor privind deciziile comisiei de revocare

Justiție| 03.06.2024| 607| 0| Gazarul

Ceartă în comisia de revocare a lui Decu și a lui Sava. Abuzatori VS. Mușamalizatori. Imaginea ministrei Alina GORGHIU pusă la zid de ofițerii ANP.

Pe surse aflăm că există neînțelegeri între membrii comisiei de revocare a directorului adjunct Mircea DECU și a șefului serviciu Cătălin SAVA. Părerile sunt împărțite între ofițerii din comisie. Unii ar dori MENȚINEREA în funcție a lui Decu, dar REVOCAREA lui Sava, însă se lovesc de cei care ar dori continuarea abuzului inițiat de ANP împotriva lui Mircea DECU, astfel încât să-l revoce și mușamalizarea neregulilor săvârșite de Cătălin SAVA, pe care l-ar păstra în funcție, deși o țară întreagă a râs de polițiștii de penitenciare.

FSANP va sesiza DNA

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) va sesiza Direcția Națională Anticorupție (DNA) atât împotriva ofițerilor din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), cât și a ofițerilor din comisia de revocare pentru: trafic de influență, abuz în serviciu, fals intelectual. Organizația noastră este de bună credință și va sesiza procurorii. Știm că S-A DICTAT REVOCAREA LUI Mircea DECU și MUȘAMALIZAREA lui Cătălin SAVA. Încă nu știm dacă ofițerii care fac parte din comisia de revocare au pus în aplicare planul dictat de la ANP. În zilele următoare vom ieși cu un comunicat de presă și vom spune în toate platourile de televiziune planul diabolic al ofițerilor din ANP de a pune pe butuci poliția penitenciară. Ofițerii din ANP îi vor trece în CV-ul lui Dan HALCHIN un mandat de director general care a sufocat principiile și valorile poliției penitenciare și care a aruncat sistemul penitenciar în haznaua instituțiilor de forță ale României.

Ministra Alina GORGHIU poate fi pusă la zid de abuzatori și mușamalizatori

Doamna ministră Alina GORGHIU va avea de explicat de ce sub cupola Ministerului Justiției (MJ) se întâmplă abuzuri și mușamalizări ale neregulilor din sistemul penitenciar. Doamna ministră Alina GORGHIU va explica de ce tolerează mușamalizarea și menținerea în funcție a unui șef incompetent care a făcut de rușine poliția penitenciară, când un criminal evadat s-a plimbat prin toată România. Ce îi va explica Dan HALCHIN doamnei ministru și secretarului de stat care coordonează Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP)? Va spune că “așa a hotărât comisia”? Nu! Comisiei i s-a dictat de la ANP: Revocarea lui Decu și păstrarea în funcție a lui Sava.

În al “doișpelea” ceas…

Încă mai am speranța că domnii: Dobrescu, Popa, Bănuță sunt ofițerii cinstiți și principiali ai Poliției penitenciare si vor lua decizia corectă care poate reseta disoluția sistemului penitenciar.  Degeaba construim clădiri, domnule Dan HALCHIN, dacă valorile ofițerilor dumneavoastră au scăzut atât de mult încât dărâmă la propriu sistemul penitenciar. Domnule Dan HALCHIN, nu vreți să rămâneți în istorie ca directorul general care a construit clădiri ocupate de polițiști de penitenciare fără moralitate, lipsiți de responsabilitate. Dacă aveți curiozitatea să aflați adevărul, vi-l pot spune: câțiva ofițeri vă fură, cu intenție, preșul ANP-ului de sub picioare.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP)

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *