Polițiștii au reținut un tânăr după ce ar fi agresat o femeie și ar fi distrus autoturismul acesteia

Justiție| 29.05.2024| 277| 0| Virgil Rădulescu

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Blejoi, au fost sesizați, la data de 28 mai a.c., în jurul orei 5.30, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost lovită de către un bărbat care ulterior i-a distrus autoturismul.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au identificat apelanta, o femeie de 32 de ani, din comuna Târgșoru Vechi, dar și pe bănuit, un tânăr de 28 de ani din aceeași comună.

Din primele verificări, a reieșit faptul că femeia în cauză a fost solicitată de către bărbat să efectueze o cursă până în municipiul București, în calitate de angajată a unei firme de transport.

La un moment dat, între cei doi au avut loc discuții în contradictoriu, care au degenerat, ulterior bărbatul ar fi agresat fizic femeia și i-ar fi distrus autoturismul pe care aceasta îl conducea.

În baza probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violență și distrugere.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *