Percheziții pentru combaterea criminalității – VIDEO

Justiție| 29.05.2024| 204| 0| Virgil Rădulescu

Astăzi, Inspectoratul General al Poliţiei Române, împreună cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de combatere a infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară.

Astfel, poliţiştii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 169 de percheziţii domiciliare şi pun în aplicare 75 de mandate de aducere, în cadrul unor acţiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale.

Activităţile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, contrabandă, înşelăciune, bancruta frauduloasă, obţinere ilegală de fonduri, delapidare, fals, infracţiuni prevăzute de Codul fiscal, furt calificat, tentativă de omor şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activităţile de astăzi se desfăşoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliţiei Române, pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel.

Pe parcursul zilei, în funcţie de evoluţia anchetei în fiecare caz, Poliţia Română va oferi informaţiile ce pot fi făcute publice, se precizează într-un omunicat de presă al Inspectoratulului General al Poliţiei Române

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *