MApN a început recrutarea

Social| 16.05.2024| 213| 0| Petrache Ecaterina

MApN a scos iar la concurs peste 3800 de posturi. Cei care vor să fie înrolați în armată primesc o șansă de la Ministerul Apărării Naționale. Procesul de recrutare a tinerilor pentru posturile de soldați și gradați profesioniști a început deja în 32 de județe și în București.

Potrivit unui comunicat oficial transmis de către MApN, sunt așteptați 3.856 de candidați. Înscrierile au început și se vor desfășura până pe data de 3 iunie. Susținerea probelor se va face în perioada 13.05-07.06. Candidații declarați admiși la selecție și repartizați pe post se vor prezenta la structurile care organizează formarea profesională inițială la data de 05.08. Cei care au deja stagiul militar satisfăcut se vor prezenta la data de 02.09, a transmis Ministerul Apărării.

Candidaţii trebuie să parcurgă doi kilometri într-un timp maxim de 10 minute şi 30 de secunde și să treacă de testarea psihologică

Conform datelor prezentate de MApN, cei care vor în armată trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

  • să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România de cel puţin 6 luni, la data începerii anului de învăţământ/cursului/programului de formare;
  •  să nu fi fost condamnat;
  • să nu facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice sau să renunțe imediat la funcții;
  • să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi să nu fie membru al unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice profesiei militare;
  • să nu aparţină unor culte sau asociaţii/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare;
  • să nu aibă funcții de conducere în firme;
  •  să fie declarat „Apt” la probe;
  • pentru candidate – să declare în scris că îşi asumă toate riscurile, în situaţia în care pe parcursul susţinerii probelor de selecţie se află în stare de graviditate/maternitate;
  • îşi exprimă acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *