Spitalul de Pediatrie Ploiești a obținut acreditarea și încadrarea în categoria a III a

Sănătate| 14.05.2024| 219| 0| Petrache Ecaterina

Spitalul de Pediatrie Ploiești a obținut încadrarea în categoria a III-a de acreditare – “Acreditat cu rezerve”, la nivel național, printr-un Ordin emis de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate. Încadrarea în categoria a III-a de acreditare – “Acreditat cu rezerve” a Spitalului de Pediatrie Ploiești confirmă îmbunătățirea continuă a calității serviciilor de sănătate, precum și a siguranței pacienților, la nivelul acestei unități sanitare de interes major la nivelul județului nostru, aflată în administrarea municipalității ploieștene. Această acreditarea atestă, astfel, calitatea serviciilor de sănătate și a siguranței asistenței medicale, existente, în prezent, la nivelul Spitalului de Pediatrie Ploiești, prin implementarea standardelor de calitate prevăzute de legislație, precum și a unor bune practici medicale și manageriale. În urma evaluării derulate de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, Spitalul de Pediatrie Ploiești a obținut această acreditare esențială, care atestă serviciile medicale competente, responsabilitatea, dar și profesionalismul de care dau dovadă personalul medical și toți factorii de decizie implicați direct în buna administrare a acestui recunoscut spital al municipiului nostru. Demersurile legale și eforturile constante pe care administrația publică ploieșteană le-a derulat, împreună cu echipa managerială a spitalului, condusă cu profesionalism și dedicare de către doamna doctor Anca Miu, au condus la crearea unei unități sanitare eficiente și competitive, care asigură pacienților ploieșteni și prahoveni, un nivel crescut al serviciilor medicale”,a precizat primarul Andrei Volosevici.

Clasificarea spitalelor are un rol major și în elaborarea  finanțării suplimentare a acestor unități medicale, pe niveluri de competență și performanță, dar și pentru planificarea achizițiilor de aparatură medicală.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *