Izvorul Tămăduirii, obiceiuri și credințe. Rugăciune făcătoare de minuni către Maica Domnului

Astăzi, 10 mai, creștinii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, sărbătoarea închinată Maicii Domnului.

Izvorul Tămăduirii sau Vinerea Luminată se sărbătorește totdeauna în a cincea zi din săptămâna de după Paște. În această zi, în biserici preoții săvârșesc slujba de sfințire a aghesmei mici. Se spune că această agheasmă are puteri tămăduitoare.

Este o sărbătoare notată cu cruce roșie în calendar, făcând trimitere la una dintre minunile săvârșite de Maica Domnului la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Pe vremea când încă nu era împărat, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. La un moment dat, acesta se întâlnește cu un bătrân orb, care i-a cerut apă. Leon cel Mare s-a uitat în jur, însă nici urmă de un strop de apă. Atunci, o voce blândă s-a auzit de nicăieri: „Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Mergi mai mult prin pădure, ia cu mâinile apa tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon cel Mare a dat ascultare celor spuse de Maica Domnului și a spălat fața orbului cu apă, iar acesta a început să vadă. Marcat de această minune, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a construit o biserică lângă acel izvor.

În tradiția populară, bolnavii beau agheasmă dimineața, pe stomacul gol, spre a se înzdrăveni. Cu agheasma mică se stropește apoi fiecare încăpere a locuinței, pentru îndepărtarea bolilor și a relelor dar și holdele pentru a fi protejate de grindină. De Izvorul Tămăduirii nu se spală, nu se calcă rufe, nu se coase și nu se fac alte treburi casnice.

În unele zone ale ţării, pe 10 mai, de Izvorul Tămăduirii, se mai practică un anumit ritual. Mai mulți copii se strâng într-o parte a satului și își jură loialitate și prietenie, apoi fac schimb de obiecte sau alimente.

Se mai spune că toate apele sunt sfințite în această zi, fiind mai zgomotoase și mai zbuciumate.

Cea mai puternică rugăciune făcătoare de minuni către Maica Domnului. Rostită de Izvorul Tămăduirii îndeplineşte orice dorinţă

„Preacurata, preanevinovata, preamilostiva, prealaudata, pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu Mărie, izvor al dumnezeieștii tămăduiri, grabnic ascultătoare și eliberatoare, apărătoare nebiruita a cres­tinilor, mijlocitoare statornică către făcătorul, na­dejdea, acoperământul și ajutorul celor ce aleargă la ține, îți cer dumnezeiască ta înțelegere. Nimeni din cei ce au venit la ține nu a ieșit afară lepădat, curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ci, cerând harul, a primit darul cererilor celor de folos.
Și noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, intrând cu nevrednicie în preacurata ta casă, în această sfântă mânăstire, alergăm către ține, scăparea noastră, apa­ratoarea noastră, nădejdea, acoperământul, ajutorul nostru, iar tu, că Maica noastră duhovnicească, preaiubitoare și preamilostiva asculți cererile noastre.
În aceste zile viclene, când, după cum profetul David zicea, cel cuvios pe pământ nu mai este și tot omul este mincinos, iar cei ce fac binele au pierit, căci până la unul cu toții s-au sfârșit; când a fugit dragostea celor mulți, pentru că s-a înmulțit fărădele­gea, credința s-a micșorat și după cuvântul de-Dumnezeu-propovăduitorului Pavel, gură lui Hristos, oa­menii au devenit – unii mai mult, iar alții mai puțin – iubitori de șine, iubitori de argint, înșelători, trufași, hulitori, nemulțumitori, neștiutori, neînfrânați, neiu­bitori de bine, trădători, iubitori de plăcere, având doar chip de evlavie și nu și lucrare a acesteia; deci în această stare de plâns a oamenilor din această ge­nerație vicleană și păcătoasă, a găsit prilej potrivit în­cepătorul întunericului, adâncul urâciunii, șarpele cel din vechime, stricatul, vicleanul și prearăul diavol că să-și arunce toate puterile lui, toate oștile lui, toți slujitorii lui văzuți și nevăzuți asupra Bisericii Orto­doxe, asupra preacuratei și nenuntitei mirese a lui Hristos, că fiarele cele sălbatice urlând și că lupii cei sălbatici apucând și sfâșiind și împrăștiind oile.

Iar cei rânduiți de Domnul pentru a se îngriji și a păzi oile, cu puține excepții, s-au făcut ajutători ai stăpânului întunericului, îngrijindu-se cum să predea tur­ma lupilor celor eretici. Alții, văzându-i pe lupi apu­cand și sfâșiind oile, fiind năimiți, au fugit și au lăsat oile, iar corabia bisericii, din cauza vânturilor celor puternice și a valurilor celor furioase, a multelor raz­boaie văzute și nevăzute, dinăuntru sau dinafară, este în pericol să se scufunde.”