Tradiții și obiceiuri de 1 Mai, Armindeni

Tradiții și obiceiuri de 1 Mai și Armindeni

Ziua de 1 Mai este cunoscută acum drept ziua muncii, însă în trecut avea numele popular de Arminden (Armindeni). Tot „arminden” era numit uneori și un copac curățat de crengi și împodobit cu spice de grâu. În prima zi de mai se petrecea la pădure cu miel fript, cu caș și cu vin pelin.

Armindenul era ziua dedicată zeului vegetației, protector al vitelor, cailor, holdelor, al viilor și livezilor. Era sărbătorit pe 1 mai în Transilvania, Banat, Bucovina și Moldova, pe 23 aprilie în Muntenia și Oltenia iar în Țara Lăpușului este celebrat la Rusalii.

În Muntenia aveau loc ospețe câmpenești cu miei la proțap, vin și lăutari. În Transilvania se organizau, și încă se mai țin în unele locuri,  așa-numite maialuri, sărbători în aer liber, cu muzică, jocuri, băutură, mâncare și dans.

În Moldova și Muntenia se organizau petreceri la iarbă verde, în pădure, la câmp, în vii sau livezi, unde se mânca miel fript „haiducește” și se bea vin roșu amestecat cu pelin.

Pelinul, de care auzim mai rar în prezent, era o plantă extrem de importantă pentru români acum 150-200 de ani. Era folosit la descântece, se credea că pelinul alungă boala și purifică locuința și gospodăria. Adesea era pus în vin (se credea că înnoiește sângele), iar la Rusalii și la alte sărbători, frunze de pelin se purtau la pălărie, în sân și în buzunare. Se punea uneori și în haine sau pe podeaua caselor.

„Românii din Bucovina, Moldova şi cei din Muntenia îndatinează de a frige la Arminden sau Arminder un miel, a se duce apoi în pădure, într-o dumbravă, luncă, la vie, sau şi în grădină unde este iarbă verde, a se pune acolo la umbra unui copac şi, mâncând friptura de miel, a bea vin pelin, sau dacă nu este de acesta, atunci vin de celălalt, punând în el pelin verde. Unii aduc cu ei şi lăutari de le cântă şi astfel petrec apoi până către seară, când se întorc în sat cântând şi bând, împodobindu-se pe la pălării cu flori de liliac, dacă e înflorit, şi cu pelin verde”, scrie Fl S Marian, citat de Radu Anton Roman.

„Pelinul e, pe româneşte, numele absintului. În loc să boteze planta în alcool, ca Pernot sau, ca italienii, s-o asocieze cu alte plante pentru a face vermut, românul a tratat buruiana cu mai multă blândeţe şi, domesticind-o, a obţinut o băutură mai puţin savantă, dar mai blajină”, scrie Radu Anton Roman.

Un fragment dintr-o poezie de Nicolae Beldiceanu (1844-1896) despre ospățul de Armindeni:

Jos, sub nucul aromatic, toţi la umbră se aşază,

Cobza, naiul şi vioara pe Arminden îl serbează;

De voiţi o primăvară cu flori albe de la rai,

După datinele ţării să cinstim pe întâi Mai;

Şi de vreţi coşare pline şi de vreţi pline hambare,

Luna roadelor iubite o primiţi voios, cu vin;

Iar de vreţi în poloboace să nu prindă vinul floare,

Faceţi cum făceau străbunii: la Arminden beţi pelin!

Maialurile din Transilvania se țin, în unele localități și în present. Practic sunt sărbători în aer liber, cu muzică, jocuri, mâncare și dans, organizate la început de mai, în special de elevi. Este o veche sărbătoare de primăvară, care a apărut în Transilvania pe filieră germană, odată cu sașii stabiliți aici. De-a lungul timpului, sărbătoarea a fost adoptată și de români și maghiari.

Există date despre celebrarea Maialului în special în secolul XIX – începutul secolului XX, cu precădere în mediul școlar, ca serbări ale elevilor. Maialul era sărbătorit mai mult la oraș, prin parade și petreceri ale tinerilor de la școlile și liceele germane.

De Armideni se împodobeau cu ramuri verzi, substitut al zeului vegetației stâlpii porților și caselor, intrările în adăposturile vitelor pentru protecția oamenilor și animalelor de spiritele malefice. De asemenea se înfigea o prăjină sau un copac curățat de ramuri, în mijlocul curților sau a satelor și la stânele oilor. În Moldova se organizau petreceri câmpenești unde se mânca miel fript și se bea vin roșu amestecat cu pelin pentru schimbarea sângelui și pentru apărarea oamenilor și animalelor de boli.

Arminden era numit uneori și un copac curățat de crengi și împodobit cu spice de grâu. În unele sate tinerii plecau în pădure și tăiau cel mai înalt copac (brad sau fag), pe care îl puteau aduce pe umeri. Îl curățau de crengi, dar la vârf îi lăsau câteva, pe care le împodobeau. Armindenul era ridicat, până la prânz, în centrul satului. Pe tulpină se puneau cununi de flori și spice de grâu. Urma o întrecere a tinerilor care se adunau și puneau uneori pariuri, câștigând cel ce putea să se urce până sus.

De ce împodobesc oamenii porțile cu „stâlpări de arminden” (crengi înfrunzite de fag, stejar, mesteacăn sau salcie)? O explicație ține de trecerea lui Isus Hristos prin lume și de faptul că o creangă verde a fost pusă, ca semn, la poarta casei Lui, de către cei care voiau să-l piardă.

Narcisa Știucă explică în cartea „Spirala sărbătorilor – Rosturi, tâlcuri și deslușiri” că gesturile de împodobire sunt mult mai vechi. În unele zone, flăcăii dăruiau ramuri verzi fetelor pe care le îndrăgeau, în alte locuri darul se îndrepta către sătenii ce se bucurau de un prestigiu deosebit.

Numele arminden vine, fie din slavonă,  „ziua sfântului Ieremia”, sărbătorită la 1 Mai, sau, susțin unele surse, din maghiară, „ármingyin”. Proorocul Ieremia este o figură importantă din Vechiul Testament, a trăit acum 26 de secole și a fost supranumit „profetul plângerii” pentru că a îndurat anii decăderii Ierusalimului și perioada de robie a evreilor sub dominația babilonienilor. Ziua care îl comemorează este și una a speranței, dar și a sacrificiilor, și una a bucuriei, dar și a examinării unor semne care-ți pot arăta cum va fi viitorul.