Sindicaliștii societății de transport public TCE Ploiești amenință cu greva generală

Social| 23.04.2024| 145| 0| Virgil Rădulescu

Sindicaliștii din cadrul companiei de transport public TCE Ploiești vor intra începând de mâine, 24 aprilie, în grevă japoneză. Deocamdată, șoferii și vatmanii vor purta banderole albe, fără să fie afectată activitatea de transport. Însă, reprezentanții sindicatelor au anunțat grevă generală dacă revendicările propuse conducerii nu vor fi soluționate. 

Liderul Sindicatului Transportatorilor Ploiești, Ion Mișcă, a anunțat că, începând de mâine, angajații care sunt membri de sindicat vor intra în grevă japoneză și, după parcurgerea etapelor legale, se va intra în grevă generală dacă revendicările salariale nu vor fi acceptate.

Directorul TCE Ploiești, Nicolae Alexandri, susține că s-a ajuns la un acord privind semnarea contractul colectiv de muncă, existând și o propunere de creștere salarială, în trei etape, până la sfârșitul anului.

„Cu ambele sindicate am avut o ședință săptămâna trecută, împreună cu AGA și CA și am convenit majorarea etapizată a salariilor, pentru a ne încadra în bugetul acestui an.”, a declarat Alexandri.

Angajații sunt nemulțumiți că mulți dintre ei sunt plătiți cu salariul minim pe economie, în ciuda faptului că lucrează în weekend și în zilele libere naționale.

Surse au declarat pentru Găzarul.ro că, de la începutul anului, au existat majorări salariale, chiar cu 1.000 de lei, propuse de directorul Alexandri, preferențial, pentru anumite persoane.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *