Cod galben în Prahova, risc de inundații

Actualitate| 23.04.2024| 126| 0| Petrache Ecaterina

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiștii I.N.H.G.A. au instituit Cod portocaliu și Cod galben pentru râuri din opt bazine hidrografice, până miercuri.

Codul galben este valabil începând de astăzi, de la ora 18:00, până mâine, 24 aprilie, la ora ora 14:00. Acesta va afecta anumite sectoare de râuri din din bazinele hidrografice: Prahova și Teleajen (judeţul Prahova), Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova), Olteţ (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Argeş (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Gilort (judeţul Gorj), Olt (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Jiu (judeţele: Hunedoara şi Gorj), Motru (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Vişeu (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Timiş (judeţul Caraş Severin).

Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare ȋn intervalul 24.04.2023 ora 03:00 – 24.04.2023 ora 08:00, pe unele râuri mici din jumătatea de nord a judeţelor Gorj şi Vâlcea.

Codul portocaliu intră în vigoare din această noapte, de la ora 23:00 și este valabil până miercuri, la ora 10:00. În acest interval sunt posibile depășiri ale cotelor de apărare pe râuri din bazinele hidrografice: Jiu (judeţul Gorj), Motru (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Gilort (judeţul Gorj), Olteţ (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Lotru (judeţul Vâlcea) și Olt (judeţele: Vâlcea şi Argeş).

În acest context se recomandă respectarea măsurilor dispuse de autoritățile de la nivel național, județean sau local cu responsabilități ȋn gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *