Amenzi pentru neluarea măsurilor de control privind materialele pirotehnice la meciul Petrolul – UTA

Sport| 23.04.2024| 174| 0| Virgil Rădulescu

Zeci de materiale pirotehnice au fost depistate, luni seară, de jandarmi la meciul dintre Petrolul Ploieşti şi UTA Arad, scor 1-1, în ultimul meci al etapei a cincea din play-out-ul Superligii. Au fost aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.900 de lei.

Potrivit datelor comunicate de Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploieşti, în minutul 20 al partidei care se desfăşura pe stadionul „Ilie Oană”, considerată cu grad mediu de risc, suporterii galeriei echipei gazdă – facţiunea Knot, dispuşi în peluza a II-a a stadionului, sub pretextul celebrării unui moment important din istoria galeriei, au desfăşurat un banner de mari dimensiuni agreat de organizatorul jocului sportiv, la adăpostul căruia au aprins mai multe articole pirotehnice.

„Pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu şi stoparea activităţii nelegale a suporterilor s-a intervenit cu o subunitate de jandarmi, care, în urma verificărilor efectuate, au depistat un suporter ce avea asupra sa articole pirotehnice, precum şi mai multe asemenea obiecte abandonate în locul respectiv (peste 40 în total). Persoana în cauză a fost extrasă din galerie, fiindu-i întocmite acte de sesizare a organelor de cercetare penală pentru deţinerea fără drept de materiale pirotehnice, sub regimul Legii nr. 126/1995”, arată sursa citată.

De asemenea, au fost aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.900 de lei.

Două dintre acestea au fost date organizatorului şi unui reprezentant al firmei de securitate, pentru neluarea măsurilor de control specifice în vederea împiedicării introducerii în stadion a materialelor interzise.

Suporterul suspectat că a introdus petardele pe stadion a fost scos din galerie, fiindu-i întocmite acte de sesizare a organelor de cercetare penală pentru deţinerea fără drept de materiale pirotehnice. Documentele şi materialele au fost predate poliţiştilor pentru continuarea verificărilor.

În continuare se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun, precizează Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploieşti.

Oficialii Jandarmeriei precizează că, pe timpul intervenţiei, „nu s-a impus folosirea forţei şi a mijloacelor din dotare”.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *