Alcoolemie pe șoselele prahovene. Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore

Actualitate| 22.04.2024| 174| 0| Virgil Rădulescu

La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Poiana Câmpina au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 27 de ani, din municipiul Câmpina.

La testarea cu aparatul etilotest a bărbatului, aparatul a indicat valoarea de 0.56 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, tânărului aducându-i-se la cunoștință faptul că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Ulterior, la data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina l-au depistat pe tânărul de 27 de ani, din nou, conducând autovehicul în comuna Poiana Câmpina, deși avea permisul de conducere reținut pentru fapta comisă în ziua precedentă.

De asemenea,  întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

Având în vedere aspectele constatate, în baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 19.45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în orașul Comarnic,  pe Drumul Național 1 au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 72 de ani, din județul Bistrița-Năsăud.

La testarea cu aparatul etilotest a bărbatului, acesta a indicat valoarea de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Ulterior, în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției oraşului  Vălenii de Munte, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în oraș,  pe Drumul Național 1 A au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din comuna Drajna.

La testarea cu aparatul etilotest a bărbatului, acesta a indicat valoarea de 0.49 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 02.30 polițiștii rutieri din cadrul Secției nr.2 de Poliție Florești,  în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în comuna Măgureni au observat pe DJ 101 P un autoturism al cărui conducător auto, la obserarea echipajului de poliție a accelerat.

Astfel, polițiștii au plecat în urmărirea conducătorului auto, având semnalele luminoase și acustice în funcțiune, acesta fiind oprit la scurt timp pe strada Șelaru.

La volan a fost identificat un bărbat de 32 de ani, din comună, care emana halenă alcoolică.

Bărbatul a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest, iar ulterior aducându-i-se la cunoștință faptul că va trebui să fie condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, a refuzat din nou.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge.

La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 02.45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe Bulevardul București din municipiu au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, din comuna Drajna.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

La data de 21 aprilie a.c.,  în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Comarnic, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în oraș,  pe strada Poiana au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din orașul Comarnic.

La testarea cu aparatul etilotest a bărbatului, acesta a indicat valoarea de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectu săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Acțiuni permanente pe drumurile publice din județul Prahova

În zilele de 19, 20 și 21 aprilie, polițiștii Serviciului Rutier, cei ai Poliției municipiului Câmpina, ai Polițiilor orașelor Băicoi, Mizil, Vălenii de Munte, Urlați, dar și cei ai Secției Rurale Florești au acționat pe drumurile naționale din județ, respectiv pe raza de competență a fiecărei subunități, pentru reducerea numărului de accidente rutiere cu urmări grave, acționându-se în zonele unde se produc des astfel de accidente și pentru menținerea ordinii și liniștii publice.

Acțiunile au avut drept obiective sancționarea conducătorilor auto care conduc cu viteză excesivă și a celor care aleg să se urce la volan, deși au constatat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive, dar și sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială.

Astfel, în cele trei zile au fost oprite, pentru control, peste 800 de autovehicule, fiind testați cu aparatele etilotest și drugtest aproximativ 300 de șoferi.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 370 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea, 270 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 27 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 6 bicicliștilor pentru abaterile lor, 4 pietonilor pentru traversări neregulamentare, iar restul pentru alte abateri de la normele rutiere în vigoare.

De asemenea, au fost aplicate și 4 sancțiuni contravenționale conform Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în urma constatării unor fapte antisociale, în timpul acțiunilor punctuale ale polițiștilor..

Valoarea sancțiunilor este de peste 156.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 16 permise de conducere, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, dar și 10 certificate de înmatriculare.

În cele trei zile, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova a intervenit la 273 de apeluri prin Sistemul Unic de Urgență 112, context în care, în urma intervențiilor, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, dar și 21 conform O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență, pentru apeluri neîntemeiate.

De asemenea, la data de 19 aprilie a.c., în intervalul orar 18.00-20.00, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Ploiești, împreună cu jandarmii prahoveni au acționat în Sălii Sporturilor „OLIMPIA” Ploiești, dar și pe strasa Mărășești, pentru descurajarea elementelor infracționale, combaterea fenomenelor cu impact stradal și luarea măsurilor specifice împotriva celor care săvârșesc fapte antisociale.

În acest context, au fost legitimate 60 de persoane, au fost controlate 54 de autoturisme, efectuate 10 testări cu aparatul etilotest, sens în care au fost aplicate, în total 11 sancțiuni contravenționale, 10 pentru nerespectarea normelor rutiere, dar și una conform Legii nr.61/1991, în valoare de peste 2.500 de lei.

Menționăm, totodată, faptul că au fost efectuate 4 controale corporale și un control al bagajelor, fiind avertizate cu privire la respectarea normelor de conviețuire socială 13 persoane.

Polițiștii prahoveni sunt permanent în teren, desfășurând acțiuni, pe toate liniile de muncă, astfel încât cetățenii să se afle în siguranță.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *