23 aprilie, Sfântul Gheorghe – Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe se sărbătorește, în fiecare an, la 23 aprilie. În tradiția populară, Sfântul Gheorghe mai este întâlnit ca Sân-George sau Sângeorz, patronul naturii înverzite, al vegetației, al vitelor și al oilor.

Redacția Găzarul ureză celor care își serbează onomastica să aibă noroc numai de împliniri, satisfacţii şi multă sănătate. La mulţi ani, de Sfântul Gheorghe!

Potrivit calendarului popular, sărbătoarea Sfântului Gheorghe avea dedicată 3 zile: 22 aprilie, ajunul sărbătorii, 23 aprilie, sărbătoarea în sine și 24 aprilie, când este sărbătorit calul Sfântului.

Pe 22 aprilie în ajunul sărbatorii Sf. Gheorghe, denumită popular Sângiorzul vacilor sau Alesul, se desfăşoară o serie de obiceiuri ce marchează ritual începutul anului pastoral, fiind o sărbătoare a ciobanilor. Aceastea presupun alegerea ciobanilor, a locului unde se va face strunga sau stâna, alegerea mieilor şi pregătirea oilor pentru primul muls, precum şi prepararea primului caş.

Pe 23 aprilie La Sângiorz, se desfăşoară o serie de obiceiuri care vizează practici de alungare a strigoilor: aprinderea de focuri rituale, cântatul din bucium, fumigaţii şi stropire cu apă, producerea de zgomote şi pomenile de îmbunare a defuncţilor.

În ziua de 24 aprilie este sărbătorit calul Sfântului Gheorghe pentru că este ajutorul Sfântului la uciderea balaurului. Această zi mai este ținută în popor pentru ca oamenii să aibă spor la muncă, dar și pentru a apăra grădinile de prădători. Dacă în prima zi a sărbătorii se poate lucra după prânz, în această zi nu se lucrează deloc, pentru ca animalele sălbatice să nu atace vitele şi gospodăriile.

În credința populară, se zice că, atunci când broaștele cântă pentru prima dată, Sfântul Gheorghe ia cheile de la Sâmedru (Sfântul Dumitru) și deschide porțile naturii către viață.

În dimineața zilei de Sân-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așează la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele si semănăturile erau protejate de forțele malefice.

Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele erau puse și în hrana animalelor, în credința că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.

În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.

Exista și obiceiul ca, în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa care fecior va călca peste ele. Dacă flacăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că, în acel an, se vor căsători. Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli.

Tot în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiș în pădure pentru a culege mătragună și năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streașină, în credința că ele le vor aduce pețitori bogați.

Flăcăii cautau, în dimineața zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să sfărâme lacătele. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută. Vasul era ascuns într-un loc doar de el știut. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită. Dimpotrivă, dacă în apă se afla o floare uscată, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.

Femeile căsătorite mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da mult lapte și de bună calitate.

Nimeni nu avea voie să doarmă, în această zi, deoarece se credea că cel care încalcă interdicția, avea să fie somnoros întregul an.

Urzicatul era un alt obicei practicat de Sân-George. Exista convingerea că prin urzicat ei vor fi mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul întregii veri care urma să înceapă.

Dintre toate obiceiurile enumerate, în comunitățile sătești contemporane se mai păstrează doar obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi.

Peste 900.000 de români își serbează onomastica, în 23 aprilie, cu ocazia Sfântului Gheorghe. Sfântul Mare Mucenic s-a născut în Capadocia într-o familie creștină și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian.

Din cei peste 900.000 de români care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe peste 700.000 sunt bărbați și peste 180.000 sunt femei.

La bărbati, numele Gheorghe este cel mai răspândit printre români, iar la femiei – Georgiana.

Legenda Sfântului Gheorghe

S-a înrolat în armata romană și, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordin imperial, Sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutură otravită, bataia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.

Martorii suferințelor Sfântului Gheorghe, uimiți de puterea sa de a rezista la durere, au renunțat la credința în zeități păgâne, îmbrățișand creștinismul. O dovadă a sfințeniei sale o reprezintă o minune săvârșita de Sf. Gheorghe în timpul întemnițării sale. Atingând trupul unui deținut mort din celula sa, acesta a înviat, convingand-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să se creștineze. Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunțării la creștinism, Dioclețian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe și a soției sale.

Iconografia păstrează imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre o legendă pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu ,,răul”.

În 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale și al întregii țări. Regele Edward al III-lea a înființat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfântului Gheorghe a devenit, mai târziu, steagul Angliei, „Union Jack”.

Marele Mucenic Gheorghe este considerat și ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei.

Gheorghe – din greacă: agricultor, lucrător al pământului, acest nume deosebit, atât de răspândit la noi, la români, ne arată că omul trebuie să fie, înainte de toate, harnic şi gospodar.

Nume derivate de la Gheorghe: George, Georgeta, Georgiana, Geta, Gina, Gelu, Geo, Gică, Gherghina.

Sf. Gheorghe – Credinţe şi superstiţii:

• Oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, spre a fi sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.
• Busuiocul semănat înainte de răsăritul oarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstit de toată lumea.
• La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece.
• Cine doarme în această zi, acela ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.
• Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine.
• În această zi se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an.
• Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat.
• Dacă la Sân-Giorgiu e ploaie – se face grâu şi fân.