Plângerea de viol făcută de o femeie care acuză un polițist ploieștean, pusă sub semnul întrebării. Concluzia IPJ Prahova

Investigații| 18.04.2024| 198| 0| Virgil Rădulescu

Un poliţist din cadrul Secției 4 Ploiești este acuzat de viol de o femeie, de 36 de ani, care a depus o plângere penală la acesta pentru o înșelăciune, iar organul de cercetare ar fi chemat-o la domiciliul său, unde ar fi fost violată şi supusă la perversiuni sexuale. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a declanşat o cercetare prealabilă în acest caz. Femeia a depus plângere penală și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești. Atât organele de cercetare internă, cât și procurorii vor stabili dacă acuzația femeii are justificare sau dacă e doar o răzbunare de… cuplu, fără nicio dovadă concretă.

Comunicatul IPJ Prahova:

„La data de 8 aprilie a.c., la sediul Secției nr.4 de Poliție Ploiești s-a prezentat o femeie de 36 de ani, din municipiul Ploiești, sesizând că este amenințată ca urmare a unui schimb de imobile.

Din verificări, a rezultat faptul că sesizarea i-a fost preluată de către un polițist cu care a făcut schimb de numere de telefon, pentru a-l contacta în cazul în care amenințările s-ar repeta, aceasta contactând polițistul în ziua următoare, solicitând-i să se întâlnească.

De comun acord au stabilit să se întâlnească la domiciliul polițistului acolo unde ar fi întreținut relații sexuale, cu consimțământul acesteia, după cum susține polițistul, ulterior femeia părăsind locuința.

Tot în seara respectivă, polițistul ar fi șters conversațiile pe care le-a avut cu aceasta, fapt care a deranjat-o.

La data de 10 aprilie a.c., femeia s-a deplasat la sediul Secției nr.4 de Poliție Ploiești, sesizând că ar fi fost constrânsă psihic să întrețină raporturi sexuale de către polițistul care a preluat sesizarea anterioară a acesteia, susținând că dorește să depună o plângere cu privire la aceste aspecte, ulterior răzgândindu-se și părăsind sediul unității.

Având în vedere aceste aspecte, la data de 11 aprilie a.c., la momentul luării la cunoștință de către conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova despre aspectele în cauză, s-a dispus declanșarea cercetării prealabile fața de conducerea Secției nr.4 de Poliție Ploiești și fața de polițistul în cauză.

De asemenea, tot la data de 11 aprilie a.c., conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova a fost informată despre faptul că femeia a depus plângere penală față de polițist pentru săvârșirea infracțiunii de viol.”

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *