Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești organizează anual concursul de artă plastică pentru elevi „Ploiești, orașul meu, oraș european”.
Concursul, aflat la cea de a XVIII-a ediţie, se organizează în perioada 16 Aprilie – 09 Mai 2024 și se adresează tinerilor pentru a stimula creativitatea acestora și pentru aprecierea valorilor cultural-educative.
Elevii vor realiza lucrări de artă plastică, care vor aborda subiecte din diferite domenii reprezentative pentru Ploieşti, respectând tematica concursului „Ploiești, orașul meu, oraș european” și integrând conceptul programului Ploiești Capitala Tineretului din România – Ploiești #LetsPLAY (Ploieștiul prin ochii tinerilor).
CONCURSUL SE VA DESFĂȘURA PE TREI SECȚIUNI:
- Colegiul de Artă „Carmen Sylva” Ploieşti pentru:
- Instituţii şcolare din Municipiul Ploieşti, altele decât Colegiul de Artă „Carmen Sylva”:
- Clasele V-VIII
- Clasele IX – XII
- Tineri cu domiciliul în Municipiul Ploiești și cu vârsta cuprinsă între 18 – 35 ani (alții decât elevi)
Se va ține cont de următoarele aspecte:
- Se vor primi doar lucrări în format A3;
- Se vor lua in considerare doar lucrările care vor avea pe verso: numele și prenumele elevului, Școala/Liceul/Colegiul și clasa;
- vor fi selectate la fiecare şcoală participantă de către profesorul coordonator şi vor fi predate fizic la sediul Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești – str. Piața Eroilor, nr.1A (etaj 7) pe bază de proces verbal de predare primire (Anexa 1), până cel târziu la data de: 07 Mai c. ora 12:00.
- Pentru secțiunea 3 lucrările vor fi predate fizic, însoțite de copie C.I. și nr de telefon, la sediul Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești – str. Piața Eroilor, nr.1A (etaj 7) până cel târziu la data de: 07 Mai c. ora 12:00.
Jurizarea se va realiza de către doi artişti profesionişti si un reprezentant al Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti.
Calendar activități:
- 16 Aprilie – 07 Mai a.c. – perioada de înscrieri și depunerea lucrărilor;
- 08 Mai – jurizare lucrări și anunțarea căștigătorilor (telefonic)
- 9 Mai – premierea participanților – Piața Eroilor, nr.1A, etaj 7, camera 712, ora 13:00
Se vor acorda diplome și premii în bani conform regulamentului.
Lucrările stabilite câștigătoare vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii finale în data de 9 mai, Ziua Europei și la Casa Tineretului – Str. Nicolae Simache, nr.4, Ploiești începând cu data de 10 mai.
Concursul se defășoară sub egida Programului Ploiești #LetsPLAY Capitala Tineretului din România 2024 și este înscris în calendarul internațional al activităților desfășurate în Săptămâna Europeană a Tineretului.
Lasă un răspuns