Autostrada A7 trece prin curtea unei biserici și a unui cămin de bătrâni. Zeci de oameni s-au trezit că A7 trece pe proprietatea lor. Scandal de proporții

Actualitate| 10.04.2024| 255| 0| Petrache Ecaterina

„România lucrului bine făcut” mai lovește încă odată. Guvernanții se grăbesc să bifeze mai repede Autostrada Moldovei A7, dar au omis să le spună și unora dintre proprietarii de terenuri și curți că li se va lua pământul. În consecință, oamenii s-au trezit cu autostrada în fața porții, fără să fie notificați de autorități, conform Realitatea.net.

Planul autostrăzii a fost stabilit încă din 2022. Unii proprietari de terenuri nu au putut fi identificați, iar alții, care nici măcar n-au fost înștiințați, s-au trezit cu șantierul în fața porții.

Fiind vorba de un obiectiv de utilitate publică, nu prea au ce să facă și trebuie să accepte bani în schimbul proprietății pe care trebuie să o elibereze.

Problema este că A7 trece și prin curtea bisericii Sf. Nectarie din Pașcani, dar și prin curtea unui cămin de bătrâni din apropiere.

Parohul lăcașului de cult susține că a făcut sesizări la toate instituțiile statului, însă fără răspuns iar acum autoritățile ridică din umeri.

„Nu poate să schimbe nimic pentru că studiul de fezabilitate e făcut de altcineva, proiectul de altcineva. El e executor, singurul lucru pe care-l poate face e sa nu afecteze biserica”, a spus preotul.

Autostrada A7, denumită și Autostrada Moldovei, va lega orașul Ploiești de Siret, la granița cu Ucraina.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *