10% taxă pe concediile de”boală obișnuită”

Sănătate| 10.04.2024| 152| 0| Petrache Ecaterina

Guvernul menține decizia taxării cu 10% a concediilor medicale pentru ”boli obișnuite” dar vor fi și excepții. Pentru a clarifica lucrurile, boala obișnuită este explicată ca fiind reprezentată de codul de indemnizație ”01”.

Mamele cu copii bolnavi sau cele aflate în situații de risc maternal, gravidele, cele aflate în concedii de maternitate, pacienții cu afecțiuni oncologice și îngrijitorii lor, persoanele care suferă de afecțiuni grave – HIV/SIDA, TBC sau cardiovasculare, pacienții cu arsuri grave (marii arși), precum și urgențele medico-chirurgicale în care viața pacienților este pusă în pericol vor fi scutiți de la plata contribuției sociale aferente indemnizațiilor pentru concedii medicale. Rămân plătitori pacienții cu „boli obișnuite”, a stabilit Executivul.

Scutirea de la plata se aplică și pentru indemnizațiile aferente concediilor medicale a căror perioadă de acordare încetează după intrarea în vigoare a prevederilor acestei ordonanțe de urgență, adică cele aflate acum în perioada de derulare și care se încheie după intrarea în vigoare a prevederilor ordonanței, explică un comunicat al Executivului. „Dacă există pacienți care beneficiază, la data adoptării acestei ordonanțe, de concediu medical și se încadrează la categoriile care sunt exceptate de la plata contribuției, ei vor fi scutiți de la plata contribuției începând cu data de 1 aprilie. Deci și retroactiv, pentru concediile medicale aflate în desfășurare, această ordonanță se aplică în totalitate”.

Anul trecut, la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, au fost înregistrate 3.385.466 de concedii medicale, dintre care 1.987.217 au fost încadrate cu cod 01.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *