În noaptea de 6 spre 7 aprilie a.c., în jurul orei 02.30, polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în municipiu au oprit pentru control, pe strada Gheorghe Lazăr, un autoturism condus de o femeie de 28 de ani, din județul Galați.
La testarea cu aparatul etilotest a femeii, acesta a indicat valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior aceasta fiind condusă la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Tot în jurul orei 02.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în municipiu au oprit, pentru control, pe strada Mărășești un alt autoturism al cărui conducător auto se afla sub influența alcoolului.
De această dată, aparatul etilotest a indicat în cazul bărbatului de 32 de ani, din municipiu, valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior și acesta fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe
La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 11.45, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Mizil, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în oraș au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe strada Fefelei, condus de un tânăr de 25 de ani.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
La data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 08.45, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Vălenii de Munte, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Cerașu au oprit, pentru control, pe DJ 230, un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani, din comună.
La testarea cu aparatul etilotest a bărbatului, acesta a indicat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Ieri, în jurul orei 13.00, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră au oprit, pentru control, pe strada Râului, un moped condus de un bărbat din comuna Târgșoru Vechi.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere eliberat de autoritățile din România.
De asemenea, tot din verificări, a reieșit faptul că numărul de înregistrare al mopedului în cauză, aparține unui alt moped.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînregistrat și cu numere false.
La data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Mizil, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Vadu Săpat au observat un autoturism care ar fi părăsit partea carosabilă, fiind intrat în șanțul de pe marginea drumului.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul, un bărbat de 40 de ani, din comună nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul în cauză aparține pasagerului de pe locul din dreapta față, acesta din urmă lăsându-l pe prietenul să conducă autoturismul pe drumul din dreptul locuinței, deși cunoștea că nu deține permis de conducere.
Totodată, la testarea cu aparatul etilotest a bărbatului de 40 de ani, acesta a indicat valoarea de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, conducere fără permis de conducere și încredințare.
Bărbați depistați în timp ce comercializau parfumuri contrafăcute într-o parcare din municipiul Câmpina
La data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au desfășurat o acțiune în zona parcării unui centru comercial din municipiu în vederea descurajării elementelor infracționale și combaterii fenomenelor cu impact stradal.
În cadrul activităților desfășurate, au fost depistați doi bărbați 24 și 33 de ani, din comuna Dumnrava, care ofereau spre comercializare parfumuri cu însemnele și denumirile unor mărci înregistrate, pentru care nu dețineau documente justificative și nici înscrisuri care să le ateste autenticitatea.
Bunurile găsite, 17 parfumuri, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar cei doi bărbați au fost conduși la sediul unității de poliție.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Lasă un răspuns