„Alertă de Gradul 4 – risc foarte mare!”Atenționare de la MAE pentru românii care pleacă în Grecia

Actualitate| 08.04.2024| 169| 0| Petrache Ecaterina

Ministerul elen al Crizelor Climatice și al Protecției Civile a decis ridicarea nivelului de alertă la 4 – risc foarte mare de incendiu, informează Ministerul Afacerilor Externe, românii care se pregătesc să plece în Grecia.

Până pe 9 aprilie se așteaptă intensificări semnificative ale vântului în diferite zone ale Republicii Elene: Egeea de Nord, Attica, Evia, Insulele Ciclade, Insula Cretă și sudul Peninsulei Peloponez.

Echipe mixte de pompieri și reprezentanți ai forțelor armate sunt în alertă în aceste zone și pregătite de intervenție, inclusiv prin blocarea drumurilor, în cazul în care vor izbucni incendii.

Peste 70 de focare de incendii de vegetație s-au înregistrat sâmbătă, în mai puțin de 12 ore. Acestea au fost stinse, neexistând victime datorită intervenției prompte a pompierilor și a evacuării preventive a unor sate din Insula Cretă.

Cetățenii români pot solicită asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106714035) și Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088). De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena (+306978996222) și al Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *