Campania „Fără Bariere – TOT Adevărul Despre Droguri”, săptămâna viitoare, la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești

Educație| 04.04.2024| 71| 0| Virgil Rădulescu

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, în calitate de cofinanţator pentru implementarea Grantului „România – Anul European”, finanţat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene a demarat Campania „Fără Bariere – TOT Adevărul Despre Droguri”.

Partenerii proiectului sunt: Ministerul Afacerilor Interne; Agenția Națională Antidrog; Poliția Română; Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane; Ministerul Sănătăţii; Ministerul Educației; Ministerul Justiției; Administrația Națională a Penitenciarelor; Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție; Consiliul Național al Rectorilor; Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog; Teen Challenge România; ICEU Training Group; Federațiie Studențești.

Scopul campaniei este conștientizarea și educația privind prevenirea violenței, a consumului de droguri și promovarea sănătății mintale.

Campania „Fără Bariere” își propune să ne aducă pe fiecare față în față cu foștii consumatori, cu specialiștii din domeniu și împreună să clădim o familie în care să discutăm TOT Adevărul Despre Droguri.

Caravana, care se va desfășura în perioada 4 – 26 aprilie 2024 în 20 de centre universitare din România, va ajunge joi, 11 aprilie 2024 la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești.

Evenimentul va avea loc în Aula Universității Petrol – Gaze din Ploiești, începând cu ora 14.00.

Având convingerea că doar împreună putem acționa pentru rezolvarea problemelor tinerilor și pentru a le putea oferi un mediu mai „curat” și „fără bariere”, am fi deosebit de onorați să acceptați invitația de a participa la eveniment.

Totodată, având în vedere bunele relații de colaborare, vă adresăm rugămintea de a ne sprijini prin promovarea evenimentului.

VIDEO

Directorul Casei de Cultură a Studenților Ploiești,

Inf. Nicolae Ioniță

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *