Campania „Fără Bariere” – de informare şi prevenire a consumului de droguri, alte forme de adicţie, violenţă, bullying şi trafic de persoane – va ajunge și la Ploiești

Educație| 04.04.2024| 175| 0| Virgil Rădulescu

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, în calitate de cofinanţator pentru implementarea Grantului „România – Anul European”, finanţat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene anunţă demararea Campaniei de informare şi prevenire a consumului de droguri, alte forme de adicţie, violenţă, bullying şi trafic de persoane.

Proiectul Anul European al Tineretului „Generaţia fără bariere – Suntem altfel”, finanţat prin Grantul Erasmus+ are ca obiect prevenirea consumului de droguri şi promovarea sănătăţii mintale şi prevede o serie de acţiuni care se vor desfăşura pe parcursul lunii aprilie în 20 de centre universitare.

Instituţiile partenere în acest proiect sunt cele stabilite în cadrul CSAT, din data de 12 octombrie 2023, atunci când s-a constituit grupul de lucru interinstituţional format din: Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Justiţiei; Ministerul Sănătăţii; Ministerul Educaţiei; Ministerul Familiei, Tineretlui şi Egalităţii de Şanse şi SRI.

Primul eveniment, parte din Campania de informare, a fost conferinţa de training, care s-a desfăţurat în perioada 1–3 aprilie 2024, în judeţul Braşov, cu scopul de a forma studenţii participanţi, care vor disemina informaţiile dobândite în cadrul celui de-al doilea eveniment, respectiv Caravana, care se va desfăşura în perioada 4-26 aprilie 2024, în 20 de centre universitare din România: Suceava, Iaşi, Bacău, Galaţi, Constanţa, Bucureşti, Ploieşti, Târgovişte, Piteşti, Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj, Baia Mare, Oradea, Arad, Timişoara, Târgu Jiu, Petroşani şi Craiova.

Potrivit ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero, instituţiile partenere sunt: Agenţia Naţională Antidrog; DIICOT, Poliţia Română; Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane; Administraţia Naţională a Penitenciarelor; Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie; Consiliul Naţional al Rectorilor; Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Lupta Antidrog; Teen Challenge România; ICEU Training Group; Federaţiie Studenţeşti.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *