Ai pensie de până în 3.500 de lei, gratuitate pe trasportul în comun din Ploiești. Bogdan Lupu: „Mi se pare mult. O măsură electorală, populistă, atât timp cât sunt oameni care muncesc pe salariu minim pe economie și folosesc zilnic transportul în comun.”

Administrație| 29.03.2024| 1542| 0| Petrache Ecaterina

În ședința de ieri, 28 martie, consilierii locali ploieșteni au aprobat proiectul de hotărâre care vizează acordarea în continuare de gratuitate pe transportul public, pensionarilor și altei categorii de persoane în vârstă. Dacă până cum beneficiau de această facilitate cei care aveau pensii până la suma de 2500 de lei, de la 1 februarie, deși a trecut, vor putea circula gratuit pe mijloacele de transport în comun din Ploiești, toți cei care au o pensie de până la 3500 de lei lunar.

Majoritatea consilierilor locali au votat ”pentru”, cu o excepție, ceea ce a atras privirile colegilor. Cei doi consilieri locali ai Pro România, Bogdan Lupu și Anca Agapie s-au opus.

Contactat de gazarul.ro, Bogdan Lupu ne-a declarat ”Mi se pare foarte mult. Cine are o pensie de 3500 de lei, își poate permite să cumpere bilete, în condițiile în care sunt salariți cu familie și copii, care merg zilnic la serviciu, și care au un salariu mult mai mic. Eu consider că este o măsură electorală, populistă, atât timp cât sunt oameni care muncesc pe salariu minim pe economie și folosesc zilnic transportul în comun.”

De această gratuitate beneficiază și persoanele cu vârste de peste 65 de ani, în cazul femeilor și 70 de ani, în cazul bărbaților, fără venituri sau venituri din alte surse, altele decât pensii(chirii, dividende, asociații de proprietari, etc., ), care au domiciliul în Ploiești.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *