Festivalul de Folk „Om bun” începe astăzi, la Breaza

Cultură| 27.03.2024| 282| 0| Petrache Ecaterina

Timp de trei zile, în perioada 27-29 martie 2024, Breaza găzduiește a patra ediție a Festivalul de Folk „Om bun”.

Spectacolul, în memoria lui Victor Socaciu, va avea loc, ca și în edițiile precedente organizate la Breaza, în Sala Amfiteatru a Primăriei Orașului Breaza.

Festivalul, un regal al muzicii folk, aduce pe scenă artiști de excepție: Vasile Șeicaru, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Cătătlin Stepa, Adrian Bezna, Tituș Constantin, Sorina Bloj și David Gabriel, Florin Săsărman, Angela Marieșiu, Laurențiu Cazan, Cristian Buică, Majoy Gyozo, Vali Petcu, Niki Puchianu.

Costul unui bilet este de 35 de lei iar un abonament pentru cele 3 zile de festival costă 80 lei.

Biletele se pot achiziționa de la Centrul Cultural „Ion Manolescu” și de la sediul Primăriei Orașului Breaza.

Încă de la prima ediție desfășurată la Breaza, Festivalul de Folk “Om Bun” a strâns sute de oameni din toată țara, fiind un mare câștig cultural pentru urbe. Primăria Orașului Breaza dorește să ducă mai departe această poveste începută în anul 2021 alături de îndrăgitul artist Victor Socaciu.

Festivalul este organizat de Primăria Orașului Breaza, Centrul Cultural „Ion Manolescu”, în parteneriat cu Asociația Culturală „Tatiana Stepa”.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *