Ieri, 20 martie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Bucov au oprit, pentru control, pe DN 1B, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din municipiul Ploiești.
De asemenea, la testarea cu aparatul etilotest a tânărului, acesta a indicat valoarea de 0.47 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Tot în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Doftanei, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comună au oprit, pentru control, pe DJ 102 L, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din municipiul Câmpina.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.pus
La data de 21 martie a.c., în jurul orei 02.30, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Băicoi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Cocorăștii Mislii, au oprit, pentru control, pe DJ 100D, un tânăr de 24 de ani, din comună.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul în cauză aparține pasagerului de pe locul din dreapta față.
Totodată, la testarea cu aparatul etilotest a bărbatului, acesta a indicat valoarea de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În baza probatoriului administrat, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, conducere fără permis de conducere și încredințare.
Tot noaptea trecută, în jurul orei 04.45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatra Bărcănești au observat, pe Centura de Est un autoturism al cărui conducător auto, la un moment dat, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind parțial partea carosabilă pe sensul de mers Bărcănești către Corlătești.
La volan, a fost identificat un bărbat de 39 de ani, din comuna Izvoarele.
La testarea cu aparatul etilotest a bărbatului, acesta a indicat valoarea de 1,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Lasă un răspuns