Eurodeputații au dat, miercuri, undă verde noii legislații care va proteja jurnaliștii și mass-media din Uniune de ingerințele politice sau economice.
Parlamentul European a adoptat prima lege a blocului comunitar pentru protejarea libertății presei și limitarea spionajului asupra jurnaliștilor. Un organism european specializat, denumit Consiliul european pentru servicii media, va fi creat pentru a supraveghea punerea în aplicare a noilor reglementări.
Conform noii legi, adoptate cu 464 voturi pentru, 92 împotrivă și 65 abțineri, statele membre vor avea obligația să protejeze independența mass-mediei, iar toate formele de intervenție în deciziile editoriale vor fi interzise.
Autorităților le va fi interzis să facă presiuni asupra jurnaliștilor și editorilor pentru ca aceștia să își dezvăluie sursele, inclusiv prin mijloace ca plasarea lor în detenție, aplicarea de sancțiuni, percheziționarea birourilor sau instalarea unor softuri de supraveghere intruzive pe dispozitivele lor electronice.
În conformitate cu noua lege, guvernele uniunii vor putea folosi programe de spionaj împotriva jurnaliștilor doar ca mecanism de „ultimă instanță” și doar în cazul în care există un motiv legal.
Jurnaliștii ale căror echipamente sunt piratate, din motive de securitate națională, vor trebui, să fie informați cu privire la măsurile luate împotriva lor. Mai mult, posturile de televiziune vor trebui să comunice într-un mod transparent informații privind proprietatea, finanțarea și publicitatea de stat.
Furnizorii publici de servicii mass-media vor trebui să fie finanțați prin proceduri transparente și obiective, iar fondurile alocate ar trebui să fie sustenabile și previzibile.
Entitățile mass-media vor avea posibilitatea să se adreseze unui organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor. Ele vor putea și să solicite un aviz din partea Comitetului european pentru servicii mass-media, un comitet nou la nivel european, alcătuit din autorități naționale de reglementare. Acesta va fi înființat în temeiul Legii privind libertatea mass-mediei.
Prin adoptarea acestui raport, Parlamentul răspunde așteptărilor cetățenilor, exprimate în concluziile Conferinței privind viitorul Europei: introducerea unei legislații care să abordeze amenințările la adresa independenței mass-mediei și să aplice normele UE în materie de concurență în sectorul mass-mediei, pentru a preveni monopolurile, precum și pentru a asigura pluralismul și independența mass-mediei față de ingerințele politice, corporative și/sau străine nejustificate [propunerile 27(1) și (2)]; combaterea dezinformării prin legislație și orientări pentru platformele online și rețelele sociale [33 (5)]; apărarea și sprijinirea mass-mediei libere, pluraliste și independente și asigurarea protecției jurnaliștilor [37 (4)].
Legea a fost propusă prima dată de executivul Uniunii Europene în septembrie 2022. Actul legislativ se va întoarce acum la Consiliul Uniunii Europene, înainte de a putea fi adoptat în mod oficial ca lege.
Dezbaterea VIDEO (click)
Lasă un răspuns