Conducerea FC Petrolul a luat în calcul patru variante pentru noul antrenor al echipei

Sport| 11.03.2024| 491| 0| Virgil Rădulescu

Petrolul Ploiești a pus oficial capăt colaborării cu Florin Pîrvu (48 de ani), după cele patru înfrângeri consecutive, iar acum conducerea este în căutarea unui nou antrenor.

Conducerea clubului petrolist și-ar fi dorit să îl instaleze pe banca tehnică pe Marius Șumudică, liber de contract după despărțirea de Gaziantep, dar, conform Fanatik,  oferta a fost refuzată de acesta.

De fapt, clubul nici nu dispune de bugetul necesar pentru a îl convinge pe tehnician să vină pe Ilie Oană, singurul atu fiind că Marian Copilu este cel care l-a convins pe Șumudică să vină și la CFR Cluj.

Ovidiu Burcă ar fi o altă variantă,  tehnicianul având o reputație bună grație promovării cu Dinamo, care însă s-a deteriorat puțin în actuala stagiune.

Atuul lui fiind că a lucrat în condiții grele la Dinamo, din punct de vedere financiar, și că a reușit să scoată rezultate în ciuda acestui aspect.

Petrolul Ploiești a dorit să îl instaleze pe Laszlo Balint pe banca tehnică, în locul lui Florin Pîrvu, încă din iarnă, și pare favorit la preluarea echipei.

Însă, există și o a patra variantă viabilă: Liviu Ciobotariu, antrenor renumit pentru defensivele „de fier” pe care reușește să le pună tehnic în aplicare.

Chiar dacă la Sepsi a dat greș, tehnicianul a avut rezultate notabile la echipe precum FC Voluntari sau ASA Tg. Mureș, iar, cu el pe bancă, e greu de crezut că ploieștenii ar putea avea emoții în privința retrogradării.

Până va numi un nou antrenor, Petrolul Ploiești se va baza pe cei doi secunzi ai lui Florin Pîrvu, Eugeniu Cebotaru și Florin Stîng, însă, niciunul nu deține licența PRO, astfel că nu ar putea prelua banca tehnică cu acte în regulă.

Situația la clubul ploieștean este destul de grea, chiar în anul centenarului. Jucătorii se confruntă în mod constant cu întârzieri salariale, iar săptămâna trecută, conducerea clubului a cerut ajutorul autorităților locale, pentru a putea beneficia de bani necesari licenței din sezonul viitor.

Petrolul este pe locul zece în Superliga și va intra în play-out cu 18 puncte, după rotunjire.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *