Imnul dedicat mamelor: Povestea piesei muzicale „Mulţumesc, iubită mamă!”

Magazin| 10.03.2024| 43| 0| Virgil Rădulescu

Piesa muzicală „Mulţumesc, iubită mamă” a devenit, în timp, un imn închinat mamelor. Versurile au fost scrise de poetul şi publicistul Corneliu Vadim Tudor, iar muzica este semnată de Marian Nistor, pe atunci solist al formaţiei „Savoy”.

Vadim Tudor și Marian Nistor s-au cunoscut în 1977 şi au devenit imediat prieteni. Nu au colaborat imediat însă, în anușl 1981, cei doi au făcut o piesă împreună.

„Au compus pe versurile mele un prim cântec: «Hai să facem pace». Iniţial, scrisesem versurile pentru fata unei cunoscute cântăreţe, care era prietenă cu mine. Au prins repede, într-un mod foarte spiritual ideea poeziei”, a povestit Corneliu Vadim Tudor, pentru jurnalul.ro.

Dar, din anul 1983 și până acum piesa „Îți mulțumesc, iubită mamă!” a fost interpretată de mai mulţi artişti, însă singura versiune, care a produs la fel de multă emoţie ca şi originalul interpretat de Mirabela Dauer, este cea a cântăreţei Delia.

Melodia a fost preluată de mai mulţi manelişti, printre care Adi de la Vâlcea şi Daniela Gyorfi, fără acordul autorilor însă. Aşa se face că, în 2014, Marian Nistor i-a dat în judecată şi a câştigat.

„Povestea acestei piese este tulburătoare. Când mama domniei sale (n.r. C.V. Tudor) era în spital (n.r. suferind o intervenţie chirurgicală complicată), doctorii îi mai dădeau puţine zile de trăit, a auzit piesa aceasta, şi asta a spus-o C.V. Tudor, nu eu, mama lui a mai trăit încă 5 ani. Practic s-a ridicat de pe patul de spital când a auzit cântecul. A fost ceva incredibil! De atunci piesa a fost numită imnul mamelor…”, declara presei, cu ani în urmă, compozitorul Marian Nistor.

Marian Nistor a mai dezvăluit că, iniţial, C.V. Tudor ar fi vrut ca melodia să fie interpretată de Corina Chiriac, o altă căntăreaţă în vogă la acea vreme, însă instinctul solistului de la Savoy a fost să i-o încredinţeze Mirabelei Dauer. Şi nu a dat greş!

Intrepretată și de Delia, în urmă cu aproape 9 ani, piesa a strâns peste 7,5 milioane de vizualixări pe canalul YouTube.

„Mulţumesc, iubită mamă”: versuri – Corneliu Vadim Tudor, compozitor – Marian Nistor

Mulţumesc, iubită mamă,
Steaua mea din zori de zi!
Fără tine îmi este teamă
Că planeta s-ar răci.

Te-am secătuit de vlagă,
M-ai născut, m-ai înflorit.
Pentru tine, mamă dragă,
Soarele e-n asfinţit.

Mamă frumoasă, primul meu rai,
Fă o minune, te rog, mai stai!
Dulce lumină, ram de măslin,
Încă nu-i vremea, mai stai puţin!

Lege tainică a firii,
Nu pleca fără să-mi laşi
Zăcămintele iubirii,
Mamă, suflet uriaş,

Şi secretul nemuririi,
Mamă, suflet uriaş!

Mulţumesc, iubită mamă,
Iubită mamă, iubită mamă…

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *