Arestați preventiv, după ce au fost prinși în flagrant ridicând colete cu cannabis trimise din Spania -VIDEO

Actualitate| 08.03.2024| 156| 0| Virgil Rădulescu

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus, ieri, reținerea pe o durată de 24 de ore a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de de trafic de droguri de risc și complicitate la introducerea în țară de droguri de risc, fără drept.

Măsurile au fost luate după, inculpații au fost prinși în flagrant, succesiv, pe raza municipiului Ploiești și a județului Dâmbovița, în timp ce ridicau colete, trimise din Spania prin intermediul unei firme de curierat, în care se aflau ascunse cantitățile de 9 și respectiv 8,15 kilograme cannabis, destinate comercializării.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate înscrisuri de interes pentru cauză, suma de 18.000 euro, o cantitate de cannabis, precum și alte mijloace de probă.
La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman și jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab Ploiești.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *