Rafila cere verificarea concediilor medicale

Sănătate| 07.03.2024| 215| 0| Petrache Ecaterina

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila cere monitorizarea și controlul concediilor medicale. Casele județene de asigurări de sănătate trebuie să verifice dacă se înregistrează „exagerări” în eliberarea concediilor medicale, a declarat, miercuri, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Nu cred că activitatea de control serioasă pentru aducerea într-o limită suportabilă a prescripției de concedii medicale se poate face fără o activitate de monitorizare şi control care trebuie să fie planificată, serioasă şi sistematică. Nu este atribuţia Ministerului Sănătăţii, nu le dau sfaturi în niciun fel, dar lucrurile aşa trebuie să se întâmple. Nu este ideea publicării de topuri, ideea este să ne facem treaba fiecare acolo unde suntem puşi. Eu nu cred că topurile sunt relevante, ci activitatea de control a celor care prescriu multe concedii medicale, poate unii au justificare, altele sunt mai puţin justificate. Sper că, odată cu noua conducere a Casei, să existe controale serioase pentru că numărul acestor controale a fost foarte mic. Vă dau un exemplu: sunt 43 de Case de asigurări de sănătate şi într-un an de zile au făcut 50 de controale, au controlat 50 de prescriptori, adică unul pe an într-un județ”, a spus Rafila, la o conferință organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *